Gozurile si lozurile

Sa vorbim direct, cum ne sade bine, cu drumul spre adevar. Fireste, adevarul nostru! Bref, actorasii astia si a lor gasca au vrut si chiar au pus mana pe instrumentarul cultural-educativ de cum s-au aburcat pe tancheta, in decembrie ’89, au eructat apoi la reclame, de la „Ariel – impecabil de curat” si pana la „Regio – calatoria continua”, s-au laudat intre ei, au sezut cu sezutul lor de rectori si de directori, desi nu se stie daca au trecut si bacalaureatul,  au stricat niste generatii,  de fapt le-au manelizat, le-au tembelizat, nu au facut niciun fel de performanta sau excelenta, dupa cum se lauda, ci si-au impartit laurii, premiile, onorurile, citarile, numai si numai intre ei. Au incropit suse, filme si seriale neghioabe si pline de rugina trivialitatii si a netalentului. Chiar daca au mai jucat in cate un generic, ei filmati aici si aia din fruncea distributiei la dansii, si lipiti la montaj sau tot pe-aici, intr-un uichend de sfarsit de saptamana, ca peisajul, branza si rosiile sunt infinit mai ieftine. Si? Va amintiti ca Nicholas Cage si Nicole Kidman au trecut pe la noi razant si n-au catadixit nici sa se lase fotografiati? Ca sa pomenesc doar doi tiji de-ai mei. Va dati seama cat costa o poza sau un dialog cu astia?

Dupa cum spuneam, actorii, in general, memoreaza roluri si fac ce le spune regizorul, ca ala are cap. Si pe la case mult mai mari e la fel. Pe Affleck, pe Clooney, chiar pe Clint Eastwood, care nu-mi place deloc, i-am vazut si ca realizatori si pot spune ca au facut filme chiar mai bune decat alea in care joaca ei insisi. Dar am vazut-o si pe alde Meryl Streep imbracata ca un papagal si razand mai mazarat decat Rodica Bitarescu sau cum o cheama pe-aia! Trec aici povestea unui mare scriitor roman care, intrebandu-l odata pe un important actor cum e piesa cutare a unui confrate, a primit urmatorul raspuns: „nu stiu, bre, ca io intru abia in actul patru”.

Nu trebuie sa fii artist al poporului sau artist emerit, nu trebuie sa fii Brando sau vreun brand, ca Pacino sau Hackman sau de Niro sau  vreun profesor la United Artists, dar macar om la locul tau si cu glagorie. Plus o farama de talent, sa le ceri altora ce-ai facut si tu pe scandura, indrumat de vreun Ciulei. Bine ca avem alei cu stele cazatoare pe caldaram, maimutareala inutila si aia! Alt gest bananier de urbe evropeneasca! Bine, si poteca aia de-acolo nu-i in capitala, e intr-un sat, ca asta-i Orasul Ingerilor. De D.R. Popescu.

Ca si maimutareala asta de implicare civica. Si Shakespeare si Molière erau actori, dar sunt exceptiile geniale. Richard Gere, care nu-i fitecine, dar nici mare actor international nu iaste, moare de grija tibetanilor si a lui Davai Lama. Dar face si donatii oamenilor strazii, l-am vazut la italieni. Unde a recunoscut ca pentru doua minute de tras un step in „Chicago” – un film muzical deconectant, un fel de „Eu, tu si Ovidiu”, dar mai strans si jucat mult mai bine – a trudit doua luni. Daca intereseaza pe cineva, am vazut o ora dintr-o lectie filmata a unui profesor american din care am aflat ca la cutare scoala de declamatie, pe doua locuri candideaza de regula patru mii de actori. Ca sa faca si ei cursuri aici, alde Jack Nicholson si Dustin Hoffman au dat examen de cate sase si, respectiv, douasprezece ori! Bunul meu prieten mi-a spus ca in turneul trupei Bulandra din ’79, cand au jucat si ai nostri intr-o sala de douazeci de locuri, pe Broadway se desfasurau patru sute de spectacole. Mai merita sa-i amintim si pe-astia ai nostri, actori corp-ansamblu, care intocmesc sau semneaza si ei liste?