Prin titlul de mai sus, corectat galligrasseuil, se inteleg amestecate cele mai importante trei edituri franceze – Gallimard, Grasset si Seuil – care umfla in general toate premiile literare si care editeaza cei mai mari scriitori ai lumii. Am mai publicat un foiletonescu avand exact titlul cu pricina. Si-l reiau revizuind, ca tot se daschide bariera targului de carte! Ei bine, scriitorul roman viseaza cu ochii deschisi la asa tain si cativa au publicat in aiasta casa editoriala de prestigiu. Ca Ionesco, Cioran ori Eliade, de-un par examplu. Sau chiar Goma, sau amicul nostru, Saint-Toby Wechsler. Dar, aici intervine un dar, nu orice produs cu asta sigla inseamna automat si certificatul catre nemurire. Nici pomeneala!
La targ, deseori, rupatorul de lanturi, v-am mai spus-o, ce nu era altul decat un megies din catunul vecin sau vreun fost ocnas lasat la vatra parinteasca a unui circ ambulatoriu, era prezentat ca taman atunci poposit dintr-un lung si, vai, obositor turneu prin America sau pe la Paris! De aici porneste si aiureala cu cucerirea Americii si cu asternerea la picioare a Parisului. Orice dizeuza de santan, orice Mony sau orice Lorezdreanta care canta prin localurile obosite ale romanasilor aciuiti te miri unde, vine si spune ce fulminant succes a avut dumneaei. Boala recunoasterii internationale ne macina inca din secolul XIX si nu-i numai a noastra. Petru cel Mare de pilda avea mania sa se inconjoare numai de personalitati arhicunoscute si arhiapreciate, fapt pentru care l-a impins la Academia din Berlin si pe Cantemir al nostru, si bine ca a facut-o.
Forme goale, fara fond, distinctii de cumetrie, azi iti dau eu un premiu la Vanju Mare, ca sunt in juriu, maine imi dai tu, la Cucuruzu-Rasuceni sau Pomarla-Les deux eglises, ca-ti vine randul sau imi traduci o carte, si tot asa! Asa si cu Gallimard-ul. „La Gallimard, birjar, la Gallimard”! In vremea din urma au publicat acolo un snop de autori romani si nu numai un titlu, ci doua, poate trei. Alde Adamesteanu, prietenul nostru, Horica Badescu etc. Si? In maximum 400 ori 500 de exemplare din care au vandut circa si ceva, cel mult. Un tiraj normal se stabileste la cel putin o mie de copii, la 500 se presupune ca editorul nu are incredere in tine. Un tiraj de best-seller inseamna de la 15-20000 in sus, ca start, cam cat aveau cartile noastre inainte de 1990. Premiile respective ale lor sunt simbolice, dar de ce credeti ca se bat atata? Caci de-a doua zi tirajul creste la zeci si sute de mii de exemplare. Nici Oscarul nu aduce plicul adiacent, prezent gretos la toate maslurile noastre cu staif rupt in coate, copiate la indigo dupa carpetele rosii ale altora, ci mareste orice contract de o mie, zecispe mii de ori. Sigur ca nici asta nu pare a fi extrem de normal, dar si impozitele sunt naucitoare! In dorinta noastra de a fi cineva, de a avea o identitate, ne aburcam pieptis direct inspre Nobel, crezand ca-i un fel de Euroviziune unde se voteaza prin sms. Cum suntem noi, romanasii, plini de noroc ca broasca de par, il vom lua fie cand nu va mai insemna chiar nimic, fie niciodata!
Recent, niste frustrati amarasteni, eternele tate pseudo-culturale liicheano-patablesoaie – care rimeaza cu Plescoaie, fata aia cu carnatie si oseminte de pictura flamanda de carciuma de port – si-au pus in cap, conform obiceiului strabun de a trada neamul si de a se tari prin pleava Istoriei, sa boicoteze cu otet Targul de carte de la Parisul Frantei. (Mai apare si un decervelat batran, Jegu Duvara, un diletant epigon al lui Dumitru Almas, de meserie geniu pe langa el, care nu a prezentat nicio importanta decat la barbarezi, in Sahara petroliera, invartind la ciutura de extractie!). Targ de carte unde invitarisita este Barcelona si, ca tara, Romania. Care se va face din nou de basm, caci nu va avea loc nicio lansare, ci doar dezbateri de apa in piua iar cartile traduse de la noi sunt vreo treizeci si ceva! In anii din urma invitate spetiale au fostara Japonia si Germania, care au dus nici mai mult, nici mai putin de zece, respectiv douazeci de mii de titluri traduse! Asta se datoreste in primul rand activitatii execrabile a imbecilului cu tignafes, Patachinevici! Ei sunt ca vulpea cu strugurii, neavand nicio carte in franceza de prezentat – traducerile lor, pe ochi frumosi, au aparut in edituri de debara de subsol de casa parasita – fiind fix nimeni si neluandu-i nimeni in seama, o fac pe raiosii, ca nu se coboara la, ca e sub demnitatea lor purulenta sa! Prostii targului, Targului de afara, adica Oborului, ca nu au trecut inca de bariera Vergului, in Delea Veche, nu au fata de Popa Nan si de Piata Traian!
