De fapt as fi vrut sa scriu ceva frumos despre iarna asta care mijeste inspre primavara majora, de douazeci si cinci de grade cu minus, despre salteaua de zapada, gratuita, rece, confortabila si care asigura fluenta circulatiei. Circulatiei periferice, nu carosabile !
As fi voit a scrie un pohem despre intelijenta cu breton, alarmant de sacadata, despre slujirea virginala si fragila ca o gladiola fanata si putin rau famata, despre stralucirea fericita a zambetului sasesc, zvacnind uimitor si convenabil ca salamul cu acelasi renume balcanic-baroc si mondial. Fosa septica denumeste ceva ce se gasea in curtea fiecarei case de bunici, la tara, unde nu erau numai pudding, andive pectorale, kiwi fara pene si avocati necopti. Ci si alte acareturi si codobaturi si garduri din floarea soarelui. Ca tot se dadea cineva dintr-o familie aristocrata de origine armaneasca. Singura abilitate si meserie de vartelnita aristocrata armaneasca este cea de pastor, ceea ce nu este deloc putin lucru. E ca pe vremuri cand toti „criticusii” ( vestigiu lingvistic de la D.R. Popescu ! ) vedeau tarani in proza lui Sadoveanu. Aia nu-s tarani, ci initiati, alta mancatorie si bataie de peste ! Si taraniile lui alde Creanga nu-s ce par a fi, ci un „mic manual de fericire perfecta”, cum ar zice Voronca.
Dar realitatea mai mult ca perfecta ne indeparteaza de la astfel de indeletniciri romantice cu turturi si ne obliga sa incaltam sosonii si paslarii bastinasi si de gura sobei. Si a satului. Am asistat astfel la o conversatie oripilant de miezoasa unde a fost invitata un fel de ministreasa facuta pe repede inainte si pe plagiat rezervat ( Universitatea de Est-Vest sau de Nord-Sud pare a fi legatura ce poate exista intre nuca, perete si Columb ) si niscai iscalitori de prin presa. Cel mai acut si mai hotarat dintre acestia mi s-a parut, de la mare distanta, Tontolan, ceva reporter sportiv de felul lui. Imi atragea atentia asupra dumisale poetul si publicistul Nicolae D. Fruntelata ( cat a patimit si mai patimeste omul acesta datorita „Luceafarului”, incolo el fiind remarcabil, chiar peste multi literatori umflati cu pompa numai fiindca sunt, astazi, „corecti politic” ! ), care il adusese din neantul pur si racoros pe la gazeta „Romanul” a anilor ’90.
„Martie in casa, puricii afara !”. Era o vorba veche, o stiu de la ai mei, dar m-am lovit de ea si in „Maidanul cu dragoste”, de G.M. Zamfirescu, antemergatorul lui Eugen Barbu. Scuturatura rufelor pe franghia targului. Plesnetul scrobelii gaurit, cusut, refacut, tesut si ambalat lucios pe stamba spoielii.
Cineva cunoscut din imediata apropiere a persoanei cu draperia de par pe ochi ne spune ca este, asa se zice si-i deosebit de interesant, fata unor oameni nevoiasi, modesti si cu frica lui Dumnezeu. Aproape acelasi tip de familie gasibil strecurat in compozitia, in aluatul fiecaruia dintre noi. Nici un fel de nenorocire, important este ceea ce esti si devii tu insuti sau insati, toti provenim din familii modeste si nu-i nicio rusine, Moise venea dintr-un cos si dintr-o relatie extraconjugala, Mantuitorul nostru s-a nascut in grajd deci se intampla chiar si la intemeietorii Pamantului acestuia, nu numai la niste simple fapturi ca noi. Cum se zice la noi, la romani, toapa ajunsa. Trimisa acolo sa cearna Timpul cu vehementa si cu judecata statornica, prin asa-zisa asumare din buze a responsabilitatii. Grea misie, greu cuvant ! Colesterolul obrazniciei a indemnat-o in cele din urma pe biata fiinta feminina sa se creada statuie. Cineva a si asemuit-o cu o faraoana, un fel de retea telefonica de obor.
Ca tot spunea o tanti care punea muraturi in geam la Cotroceni ca nu se mai poarta religia. Tanti care era un fel de prelungitor telefonic ajuns consilier pe probleme de decupare a frunzei la caini prin energie eoliana de privata. Oama serioasa, cu idei in varful capului !
Asta au reusit sa compromita nevolnicii de diriguitori si, fireste, nu de azi sau de ieri, ci de mai bine de aproape treizeci de anisori. Din marionetele corespunzatoare ale vremilor de bejenie care ne inconjoara, prin smecherie zgomotoasa si exprimata intr-un limbaj aparent coerent, dau impresia militareasca a preocuparii din convingere, dar rateaza intotdeauna finalurile de discurs din dorinta de a se tangui, aratandu-se framantati si vesnic nemultumiti . Mitocanie asezonata cu jigodism marunt !
Fireste, starea in care ne aflam era previzibila, consumul inutil si mult peste puterile, necesitatile si virtutile noastre trebuia decontat, societatea de specula si complet neproductiva trebuia sa se afunde, imprumuturile trebuia a fi restituite odata si odata, ca si alegerile trufase, dar totul ar fi putut fi facut prin cumpatare, nu prin intimidare. E posibil ca hiba extrema sa fie doar un viciu de comunicare, dar nu prea cred ca el poate fi remediat de reprezentantii acestei liote lipsite de vreo alta insusire decat aceea de a trage cu dintii, fara pic de eleganta sau intelepciune, de ramanerea in speteaza Puterii.
Mart in casa, puricii afara !
