Efectul de piramidon

Juliana Marciuc, una dintre cele mai saracute mental prezentarete de teve, incropise o emisiune banala cu cate un invitat, doi, un fel de „Toate pentru toti” de pe vremea Cocai Andronescu si a lui Misu Fotino, bun magazin duminical radioficat de antart, adica de acum mai bine de trei decenii de neimpliniri marete, cu ceva influente din seratele lui Michel Drucker. 

Mai presara ea pe acolo si cate un filmulet, avand tangentiala atingere cu sujetul, mai aducea vreun invitat, mai scotea cate o secventa din altceva, cate un cuplet etc. “Con-fasiuni” sau con-fesiuni era o emisie cuminte si oarecum necesara, ca mai amintea despre cate o performanta uitata. Fireste, toate erau trecute la capitolul capete de opera, ca si editiile acelea de colectie ale intunecatului C. Stefanescu, dar pentru coafeze, maistri militari, taximetristi, batrane  secretare de scoala generala, educatoare de gradinite private si in limbi cat mai straine, instalatori cu liceul la seral si functionari de banca. (O emisiune la fel de inutila, dar mai simpluta, de se rezuma la un dialog somnolent dar cu aceeasi morga ar fi “Profesionistii”, a unei absolvente de iatc ). La una dintre confesiunile rousseau-iste a fost invitat pe sofa numitul  Gulea Stere, unul dintre cei mai impiedicati regizori romani. Omul acesta face o impresie penibila de care nu s-a descotorisit niciodata. Pare suficient de prost pentru o emisiune televizata. Subiectul intregii intalniri era un fel de remember al  “Morometilor”, cam unica realizare a lui. Din capul locului trebuie spus un lucru simplu : filmul  nu este nici pe departe o capodopera, ci un rateu, sau ma rog, un semi-rateu, nici chiar un esec, dar pe aproape. In primul rand, lectura este una primitiva, care nu e deloc in afara textului, dar este subsidiara. Alb-negrul parca victimizeaza o epoca, un sat, o tara. Evenimentele importante sunt trase folcloric, oblu, fara pic de tragere de inima, fara nici un „dincolo”. Finalul, parca lipit, face cu ochiul in doua sensuri, cum avem noi obiceiul, si sa treaca de cenzura, si sa culeaga maraieli de satisfactie publicului infantil, amator de soparle. „Unde mergem noi, ba, Nicolae?”. In fata, evident, ceata deasa, ca in poesia lui Jerpeleanu! Apoi, jocul actorilor, pe alocuri destul de reusit, fara mari obligatii de talent, este haulit, cu globul ocular inainte, cu marcaje de voce prea expandate si prea exuberante, chiar cabotine. Ma refer chiar si la Rebengiuc, care are in cap un gol istoric, de neregasit in rolul unui taran autentic, ci mai degraba in cel al unui mistocar de bazar. Rolul lui de baza este Tanasica Scatiu. Mitica Popescu, la fel, face exact ceea ce cu mare oboseala ne prezanteaza aproape saptamanal, intr-o emisiune pentru prosti, executata de niste tembeli fara haz. Carcotacii, care sunt fundamental tembeli, par mai iuti oleaca! L. Gheorghiu pare buna in rolul de casnica obidita, dar imbraca deseori si armura de mahalagioaca. Niculae, care ar fi trebuit sa fie cineva, este un neprofesionist constient de neimbracarea corecta a rolului – dupa douazeci de ani vine si ne spune ca lui nu-i place, de altminteri nici nu a mai probat vreun rol, ca si pistruiatul ala, mult mai bun, dar smecheras programat esuat in taximetrist cu plete actoricesti. Fl. Zamfirescu care, daca ar fi avut un dram de glagorie ar fi putut fi un fel de Perkins al Romaniei, are un rol tras parca din cea mai buna monografie a cartii lui Preda, scrisa de Mihai Ungheanu, unde Tugurlan e considerat, totusi cam fortat oleaca, personaj camusian.

Ei bine, astia suntem si, vorba de-a lui Baranga, cu astia defilam. Tot cu Marciuc, tot cu aceeasi topica plina de vorbe tuguiate numita Liana Stanciu ( cu greutate le deosebesc pe-astea doua : Liana si Livia, nu stiu care-i una si care-i alta! ). Si ne incapatanam sa behaim dupa diplome fandosite, cum ar fi acest Neurovizon. Va mai amintiti scena cu premiul lui Nicolae? Eveniment trecut banal, ca o pauza duminicala cand tace toata natura si nici praful nu se ardica pe ulita. Praful, aceasta matreata nationala!

Si apoi, asta e, fratioare, avem damblaua de a ne considera buricul pamantului si in acelasi timp si trasi pe sfoara, umiliti si obiditi, furati de arbitri, dezamagiti. Cultura de acum este o cultura de masa, de top, de blog, de fast-food, de clasament provizoriu, mediocra si intens perisabila. Daca nu lustruim locul intai ne luam ranita de nepasare si parasim arena. Stimati bajbaitori in oceanul gandirii, asta-i meteahna de oameni slabi. Ca sa te declari dezamagit trebuie sa te nasti atat de naiv incat sa fii amagit. Si oare de ce, pe ce ne bazam?