Infrangerea asta care o arata pe alde PORCARIA DE BRASIL DE SELEÇÃO ca pe o rata salbatica ratacita de stol este si ea buna la ceva.
Arata de fapt valoarea bulucita si exoftalmica a ingamfarii de sine ascunsa intr-o damigeana uitata pe balcon si batuta de crivat si de ploi astenice si meticuloase ! Mai arata si indarjirea prosteasca a mass-merdiei din tara organizatoare dar si din alte cantoane varuite cu somn al ratiunii.
Era normal ca un asa eveniment sa aiba parte de o relatare pe masura, adeca la fel de nula, inexpresiva si ofilita ca si topaiala si topeala de vorbe catadixite de un sleampat mental ca Olaienos, un fel de baietan de mingi aruncate peste gardul scolii. Prezentarea initiala, care repeta delirul nesarat al unui contabil de metafore, Chirila, dar fara a mentiona sursa, era stupefiant de proasta. Apoi, mania de a ne relata ceea ce au invatat si ei, in galop din wikipedia si de pe alte motoare de cautare este o sminteala de corigenti. Comentatorii astia nu pot fi altfel decat fotbaliatorii nostri, se afla la acelasi nivel, la nivelul fuleului infofolit al unui bourceanu sau pintilii, jucatori de divizie raionala. Avem comentatorii fortbalului prestat in ograda, nu putem naste altii. Comentatori care nu au habar de ce se intampla pe teren, nu cunosc nici macar semnele arbitrului, cred ca nici culoarea echipamentului acestuia. Ei cred, la randul lor, ca arbitrul e un sectorist oarecare, caci nu descifreaza cabalismele mainilor lui ! Ei nu sunt capabili sa ne descrie ce deseneaza pe terenul de iarba mustangii aia aflati in goana dupa o basica de piele. De aceea, toate interpretarile lor sunt ca nuca in perete, ca oistea in gard. Cei mai penibil de simpatici sunt prostul de mai sus, Longhin, Mihoc si Bocancaciu !
Infrangerea asta mai arata ceva : luarea in serios a unui joc naiv care tine o gramada de minute si nu seamana niciodata cu urmatorul. Noi, la niste performante modeste, ne imprejmuim cu ziduri de maretie neostoita. Ceea ce am executat in cea mai buna participatiune a noastra din ’94 este egal cu ceea ce a infaptuit Costa Rica, nimic mai mult. Apara un portar de rezerva niscai penalitati, hop si marele specialist care oficiaza despaturiri de inteles. Sa sedem in banca noastra, de nicaieri. Sigur, e o mare performanta stabilita la momentul potrivit dar fiind singura, normal ca ne agatam de ea infinit de obositor.
Asta-i linia hodorogita de exprimare, se vede ca atunci cand te lovesti de o masinarie ce spumega infometat, dai sa fugi. Cum e posibil ca fiul lui Firtea sa ia unu si ceva la limba romana la bacalaureat ? Pai, e foarte posibil, la ce parinti are ce ati fi vrut sa iasa din el ? Despre al lui alde Tociu nici nu mai amintim. Si cati si mai cati ? Una, Spatoiu, se incontreaza si ea contra sistemului inventat tot de niste prefesori pe puncte si cu sandale cu ciorapi albi ! Ea insasi, dimpreuna cu consortul, stim de la un prof. din facultatea noastra, nu razbeau deseori dincolo de sase !
Dar ce sa mai zici de Vladica Matrafoxatu’ si ai lui, nu poseda rufe in familie, dar are manii. Mania de a iesi precum cucul din pendula si de a mai eructa vreo nerozie “sustenabila” ! Observa cineva cu finete, chiar aici, in paginile acestei gazete, oare ce blestem ispasim de sunteti gestionati de un vaporean de apa de ploaie si o camerista ? Doamne fereste !
Alta fateta a stadiului de mucegai ambulant al societatii noastre il reprezinta cearta saracilor pe “produs”, cum explica satios idiotul ala din reclama la talciocul de pe internet ! Totul debuteaza inversunat intr-o relatare nesabuita de tipul “Simona a fost jefuita de fiscul englez”. In primul rand, tenisul este un sport scump, pentru oameni cu bani si oleaca nobili, nu economi de oi si de capre si ti se dau bani ca sa-ti tii stafful si staiful ! Foarte bine procedeaza fiscul englez si la fel, daca nu si mai rau face si fiscul american. Nu ca la noi, in cazul submediocrului documentarist Sarbu de la cel mai trash cu putinta canal merdiatic ! Ei bine, au inceput a se cere tantieme de la o sparcaiala melodic-vorbita de cuplul L. Grozea, din Oinesti – recitatorul I. Calamitru, din Sudul Dunarii, dupa tipicul Dalida-Alain Delon. Tot asa s-au facut de ras si phoenicsii. Phoenix beneficia de publicitatea – cata era la vremea aceea ! – publicatiei Flacara, era pe toate gardurile, la toate posturile si de mai multe ori pe zi. Pe meleagurile unde au poposit, desi nu erau injectate de comunism, nimeni nu le-a recunoscut valoarea, motiv pentru care unii au facut-o pe taximetristii, altii au cantat prin diverse locante sau au fost folositi in formatii de acompaniament. Acum vin si se cearta pe ce a mai ramas de cules. Tara mica, drame mici, mese putine si zeama lunga !
