Ia ascultati aici o chestie : fiecare copchil are in primii ani, cat se formeaza si formateaza (cinci, sase, pentru capriciile lui Goe sau Goya de mai tarziu, 13, 14, chiar 16, dupa Rousseau, pana la intocmirea bagajului de norme si de obiceiuri de lectura) tot felul de manii si expresii pe care parintii le trec in cartea de aur a copilariei.
Incepand cu numele pe care aud ei ca ar trebui sa si-l dea si care de regula le raman porecle : Miti, Numba, Nichi, Pusi, Motu, Nus, Bubu, Mia etc. Tot atunci pun nume caraghioase celor din jur, obiecte si subiecte, care li se amintesc cu prilejul diverselor aniversari. Eu, ca mai tembel de mic, imi spun ai mei ca vream sa merg in Nemtia, vorba bancului, “ce vrei sa te faci , puisor, cand vei fi mare? Savant de oligine lomana, nenea!”. Passons. La oile noastre, chez nos moutons, cum ar spune Vanghelica. La Neamtu al nost’, recent scos din scrobeala ghimnaziilor Puterii.
Aici as adasta olecuta de tara de taimaut. Doua chestii au aparut in ultimii peste douazeci de ani de democratie popularoasa dirijata : scolirea fistichie si inscrierea la bucate. A doua ne intereseaza mai putin, caci stim cu totii ca in sotietatea noastra fara printipuri nu s-a pornit deloc natural, iar cine zice ca s-a ridicat pe propriile picioare minte sau e securist ! Nimeni nu e pus intr-un post public pe merit, ci numai datorita conjuncturii, sa fim limpezi la bibilica ! Punctum. Sa trecem la scolirea in hohote. Prin anii ’50, cand aveam alt stapan, ne impachetam in cufere de intelijenta de la Moscova, Kiev, Frunze si luam lumina din manualele sovietice. Dupa ’90 sunt la moda bursele in Strainezia si sistemul de invatamant particoler sau in limbi „exotice”. Foarte fain, pana aici, desi toate educatoarele si toti dascalii, cand nu sunt produsul Vechiului Regim, sunt la prima generatie alfabetizata, si asta dupa metode intensive, adica burse de o saptamana, o luna sau trei. Ei bine, l-am auzit candva chiar pe propriu-zisul Boculete spunand ca el nu a facut pic de scoala in comunism, adeca e curat. E curat si neted si circumvolutionat ca napul, fireste, ca daca nu a facut scoala inseamna ca nu l-a dus capul !
Pe vremea ailalta exista Sorbonica, un fel de normala ce prepara sosul lung al dascalimii de scoala generala. La sectorul tehnic, era la moda ideea de subinginer la romani, tot cu scolarizare de trei ani, ca sistemul Bologna de azi, bun pentru absolventii vanzatori in mall-uri. Asa s-a calit Istoria. Acum, la moda cade Harvardul si vine pe locul doi Sorbona, ca deh, avem un alt nou stapan. Desigur, in lumea de azi oricine are bani isi poate cumpara o diploma cat de scumpa ar fi aceasta, chiar si din Strainezia, chiar si de la Harvard, care e cat un oras si unde oricine poate inchiria o sala cu ora si poate tine conferente la pereti ! Tot e libertate si mai ales democratie. Ca asta e Realitatea vie, e una, dar ca vin neste nimurici de-astia, care au chiulit pe acolo si se lafaie in aroganta, e alta. Prin anii 2000 era la moda in media sintagma „se bat pe Ics zece mari universitati”, in traducere libera Ics „aplica” (trimitea siviul) la treizeci de institutii si-i raspundeau zece ca l-ar putea inscrie, mare lucru ! Sigur, sa nu fim vulpea din fabula, dar invatamantul nu mai e ceea ce era niciunde pe fata pamantului astuia, iar scoala de la Moscova din ’50 era infinit mai serioasa decat Harvardul din ’90. Harvardul, ca si Sorbona, alea bune pentru colonii, nu colegiile de soi, ale lor, har Domnului !
Si uite asa, din vorba-n vorba, vine dumnealui, Neamtu, care mai bine cauta Bulgaria, ca si aia au avutara dinastie si Ferdinand la fel ca noi, si face tsunami in lighean ! Un taca, un baiatul de pe strada Pal Secam, fara ghiozdanul lui Angus Young de la AC/DC si fara ghiozdanul macar al lui Gheorghe Lazar, care tinea pana si cursuri de galbeaza la oi iese in relief si boteste imaginea cu un fel de lacaraie, cu niste zoaie de tafna. Ca Sorbona pleaca si lasa mahalaua sa se petreaca ! Ei si ? Astia, ca sa plece, trebuie mai intai sa vina, si nu au facut-o. Ei sunt ca moroii aia, infipti intre doua lumi, intre nimic si zero. Promisiuni. Sa dea Dumnezeu sa devina, sa fie si ei cineva, sa impacheteze vreun gand sau o idee principala, sa scrie macar un articol de gazeta cu subiect si predicat. Pana in prezentul cel mai arid, nu au reusit, dar stramba din nas a faima.
PS. A plecat dincolo de umbra Emil Hossu, mare actor pasind discret in sarea lichida a teatrului romanesc, cel care juca septic cu soata me, pe vremea copilariei, asteptandu-l pe nea Bubu, socru de meserie si autor de scenarii pe vremea filmelor sale asfintite in vocale. Dumnezeu sa-l odihneasca !
Maestre, este de ajuns a deschide cateva autobiografii, poreclite pompos CV, ale persoanelor publice care ne polueaza existenta, pentru a vedea cata istetime s-a adunat intr-o existenta terifiant de scurta. Normali in scoala generala, idem in liceu, copiii acestia se dezvolta brusc in intelighentie cand dau cu nasul de facultate. Si, cu cat babacu’ este mai politic sau mai financiar in simtire, cu atat mai iute plodul devine analist cu trei facultati de gandire, specialist in aparare nationala cu alte trei colegii si facultati, din care opt prin strainataturi, doctor in filosofeli fitoase si practicant in literaturi comparate, crezand ca e vreun cult nou, avangardist, in care cuvantul este strabunicul lui Dumnezeu. Dar cuvantul lor nu sare dincolo de „cool” sau „mega”. Iar cand dau a-si impacheta gandurile sau ideile principale, precum va este zicerea, incep prin a face enunturi eliptice de coerenta, precum existenta lor, care spanzura precum o virgula intre subiect si predicat. Dupa statistica in domeniu, parem a fi condusi de o elita intelectuala. In realitate, insa, intelectualul de rasa se retrage in biblioteca lui si se conserva. Chestiune care, indeobste, nu e pomenita in studiile savantilor de ocazie, ca sa nu iste, pesemne, conflicte intre intelectuali si intelectuali, cu ghilimelele necesare, pe care le veti pune unde socotiti ca le-ar sta mai bine.