Vicii de lectura, asa s-ar chema dansele. Si va rog sa observati traiectul gresit pe care il iau mai toate proiectiile noastre simbolice. Pe tot ce punem mana inmuiem in creion chimic. Toate „realizarili” de antart, despre care multi tembeli de dupa ’90 au zambit a rade au disparut din pagina si au fost inlocuite cu manele. Peste tot, in toate domeniile vietii; culturale, sociale, politice, economice. Si pe vremea de dindarat era poate la fel, desi societatea se oranduise, nu penetra chiar orice prost pana la etajele superioare, motaia in Trabantul lui. Dupa, s-au rupt zagazurile si a invadat scena toata impostorimea, toti frustratii. Ne-am lamurit cu totii ca pornirea din 1989 nu a fost nici pe departe naturala, Alemania s-a reunificat prin inghitire, Imperiul Rus si-a vandut satelitii, apoi s-a pichetat baza statala si s-a picurat jaratic din conductele ei, atat si nimic mai mult. Ce s-o invata in clasa a saptea peste cincizeci de anisori nu ne mai intereseaza. Dar putem observa ca tot ce se executa la noi e simpla fatarnicie de precupeteala, absolut nimic altceva decat numai si numai imbuteliere de vise puhave si cu multe e-uri ! E-uri dar si Ego-uri. Si, bineinteles, multe manele. Multe si marunte.
Inca din 1990 ma intrebam si-i intrebam pe cei mai iscusiti profesori si scriitori ai nostri ce-i uneste pe ai din capul trebii spiritualicesti in afara de dorinta omeneasca de a se aseza ei in locurile ramase libere? „Nimic, doar topeala”, asta era raspunsul complet. La treizeci de ani distanta se vede perfect adevarul. Nimic, „neantul pur” dupa cum zicea Calinescu, nicio dara, nimic, zero. Doar manele. Manele traduse, adaptate, editate, cantate. Nici la altii nu era parca altfel, dar mai cu staif, nu le stateau hainele ca pe gard. Electricianul cela polac a umflat Nobelul, Havel si-a luat hotelurile si postul in primire, Budapesta a redevenit capitala noastra etc. Ai nostri ce-au facut? Nimic, avere, carciumi, institutii de manelizat. Ce-au scris? Cand nu s-au reeditat au intocmit prefete, atat. Manea mai mare decat sa prefatezi Biblia nu cred ca se poate imagina! Asta dupa ce l-ai prefatat pe unul, Tuciurescu. Oare de ce s-au ratoit doi muzicusi, doi septari, unul de muzica lejera de reclame de spiterie, altul lautar de cazneli de brigada artistica, Tembelisan si Marginitu? Taman ei? Si de ce, ma rog? Ca doar vorba ceea, cine plateste comanda cantarea, cine organizeaza umfla potul. A fost o cumetrie, o susa de TNB – si asta manelizat la culme datorita pastorului din frunte! – unde s-au dat neste diplome de participare si nu sade frumos ca la spartul ei in camara sa spui ca vinul era otetit si gazda sleampata. Desi fix asta era realitatea. Iar filmul ala de-a luat premiul publicului au avut decenta de a nu-l premia si la palierul actoricesc, care era catastrofal. Filmul in sine este o porcarie, dar e si jucat la acelasi nivel, adica execrabil. Pe vremuri erau spectacole date la Clubul Republica de zece ori mai reusite. Si acum revenim la Calinescu. Numai despre Ioni vom scrie cel putin inca o generatie. Sau despre Moromete, „scitul” asta, dupa cum zicea Blaga si se gandea la Ilia Muromet. Creanga si Caragiale, nu am iesit din lumea lor. Nimic nu s-a schimbat, taranul a poposit la oras sau a iesit prin lume si s-a intors cum a plecat, cu aceleasi vanturi in cap si cu fragmente de platitudini pe care le-a luat si pe-alea pe nemestecate.
De pilda alde Guleamata, care este in opiniunea me mult mediocru si fara nicio realizare deosebita in domeniul sau. De altfel, nu pot spune cu siguranta – nu sunt sigur nici de mine, darmite de altul dar la el ma incumet s-o spun – nu va ramane nimic din toata fosgaiala lui filmata. Poate ala dupa o nuvela de Sadoveanu, pe secvente. Omul este modest echipat, universul lui pare stramt, pastoresc si aplecarea asupra lui Marin Preda da rezultate demne de filmele cu Nea Marin. Ceva ii uneste, pe el si Preda, doar atat, caci unul a absolvit scoala normala, altul un institut pedagogic de trei ani, dar unul are talent si umor, scoate scena citirii ziarului din Noaptea furtunoasa si o trage in registru caraghios-rural in fata bataturii lui Iocan. Iar alalalt nu are decat musteata. Sigur ca era acolo si un neaosism exagerat si mimat cinic, taranul era intotdeauna sucit, nelamurit, nehotarat, ca noi toti. Si atunci si acum. O noua lectura se cuvenea a se face, dar depinde cu cine si cu ce mijloace. Prima parte, de a beneficiat de sfaturile celui mai bun exeget al lui Preda, a iesit oarecum acceptabil. Aici, liber la avant si usor la gand omuletul nostru a facut ce l-a taiat capul. Desigur, orice ecranizare este si o relectura a textului, il poti juca pe Shakespeare in blugi sau in love, dar ii pastrezi spiritul. Ceea ce nu se intampla aici. Unde mai apare spus verde si indemnul voinicesc de ridicare a lui Ion!
