Cand a inceput abureala aia cu aitistii m-a umflat rasul, zau ca da ! Pentru mine, aitistii, niste oameni onesti si cu ochii cascati, sunt un fel de depanatori de la Radio-Progres, baietii aia care puneau lampi pele cinci sute sau cum se numeau ele, care veneau cu letcomul acasa si sfaraiau in bucatarie mai abitir ca gratarele.
Acum, sfaraie sitcomul si altfel de gratare, obeze si obscene, peste altarele de verdeata si de nisip ale patriei. Si defileaza gramezi de neamuri proaste in rochii de stamba cu mintea decoltata pe litoralul intesat de kitsch si de prafuri la mana a doua. A proposito, dupa declaratia tacticoasa si fara tact a unui urangutan, de spunea ca are de praduit ‘jde mii de parai din familie, ma autosesizam si direct la usa lui tac-su bateam cu fiscul a doua zi dis-de-dimineata. Ce vitejii au infaptuit oamenii astia de faceri, afaceri si desfaceri ? Adeca acesti bisnitari deveniti buticari ? Carora li se adauga complexatii de cort de la Vama – nu localitatea aia de ceramica, ci astalalta, de scortoseala, scorojeala si ciobalosenie. Un fel de cazinou pentru sarmani si pentru trisorii neacceptati in stabilimentele de onoare. Fiindca exista onoare si in placerea jocului iar pariul este o promisiune care se onoreaza. Fireste, in zonele civilizate si la oamenii educati.
Mai vine o prostie pe galantar. Olimpicii. “Baiatul meu a fost si olimpic”. Fratilor, eu insumi, bata pudrata si elefant la matematici, am participat in scoala generativa la olimpiada, intr-a opta, cand am avut parte de singura profa destupata la aceasta materie, madame Grefiens, faza pe sector, unde m-am comportat onorabil, insumand vreo peste cinspe puncte, ca era pe puncte, adica pe punctuatie, nu cu nota ! Cand am corectat si eu teze la Olimpiada evident de limba romana, prefesor suplinitor de liceu fiind, mi-a venit sa dau cinci sau sase unor lucrari care s-au doveditara ale unor eleve eminente de la un mare liceu din Capitala, care chiar era foarte bun si care eleve au facut si contestatie. Si au primit sapte, ca mi s-a spus ca asa e drept, un olimpic nu merita mai putin, chiar daca e penibil la metaforita.
Iar la noi, care am adoptat si adaptat sistemul de desteptare gustoasa al elevului, ce nu mai executa teme acasa si se joaca de-a informatia si de-a informatica nefacand nimic pana prin clasa a zecea, mai traim din grasimea vechilor dascali si suntem pe langa istetimea naturela oleaca si o letcaie mai iuti decat altii. O vreme, ca nu ajungem nici la NASA, nici in cosmos, decat asa, ca umplutura, la “si altii”, ca Prunariu. Bine, bine, si cosmosul ala, in afara de scop militar, nu stiu la ce foloseste ? Sa dai melioane ca sa te duci in Luna si sa inhalezi praf stelar, mi se pare la fel de cretin ca roaba de sampanii de la Mamaia sau Tataia sau Trei Papuci. Transpiratie si mult zgomot pentru absolut nimica toata! Supuratie snobeasca de Mizil, de dinainte de descoperirea electricitatii la sate si oprirea locomotivei electrice in statie.
Ceea ce a spus baietanul ala, ala cu “tara moarta”, seamana cu inceputul unui scheci de Tomita Caragiu. Vi-l mai amintiti ? “De care e ?”; “romanesti”; “nt, nu e bune”. Multe dintre produsele de import sunt de zeci de ori mai proaste, fie ca sunt aduse cele mai ieftine, fie ca sunt artificiale sau facute la norma prin colonii. Si totul se reduce la mofturile de toapa ajunsa care uita de unde purcede. Asa dupa cum toti nevoiasii de astazi erau mosieri inainte vreme, nu arendasi sau randasi, toti sunt inteleptuali de Dreapta din fosti strungari, frezori sau filatoare si mai ales toti erau oameni cu bani, nu locatari in case de paianta, cu lemne, cu pompa de apa la strada si cu privata in curte.
Si daca pleaca ce se intampla, ne face in ciuda ? Sa hie sanatos si sa aiba noroc, dar nu-mi aduc aminte sa-l primeasca aia cu sobe si turle, au destui la ei in ograda ! Chestia ca se bat pe cate unul nu’s cate universitati e alta schimonoseala si mahmureala propagandistica de musama picanta. Omul “aplica”, adica trimite cereri, iar aia raspund ca-l primesc, atata tot, nicidecum ca dau in balbaiala sa nu-l piarza. Fireste, e o bucurie ca tot mai multi alumni se slefuiesc si se indoapa cu arta si meserie de pe cat mai multe meleaguri si e chiar frumos ca multi dintre ei vor sa lucreze in colective sau in pravalii de pe-acolosa. Dar nu toti sunt sau ajung Brancusi, Ionesco sau Palade, e plin podul de rateuri. Iar Rastignac ala e doar personaj, nu–i aievea.
