Eram la o masă de pește chiar într-o cherhana din Mangalia și mi s-a prezentat brusc un nene cu un nume scurt , colțuros, de rugbist. Conform obiceiului îl întreb și mai cum, nu cumva Vasile. Omul se oprește din respirat și exact asta face, se albește. De unde știți. Păi, așa se potrivește potriveala, țac, pac! Toată masa i-a stat în gât și a întrebat de vreo zece ori amfitrionul dacă nu sunt cumva de la Dinamo, că-l știu din diverse tangaje și placaje de evenimenturi. Tot astfel l-am nimerit pe un politruc de nota șase, fost răcan pe la un liceu melitar, care se dădea de analist strategic. Oameni buni, nu oricine poate fi Vasile!
Parantes. Sigur, nume mare, de Bazileu, care am avut și un bunic. Îmbietor astăzi, dar desuet din întâmplare. Tii, ce soartă au și numele astea, cum se scorojesc prin purtare! Și chiar așa, libertanii de hârtie creponată nu au scos și asta din codul lor, libertatea de a-ți aleje numele dinainte de născare? Că am auzit de-o trăznaie și-n în ăst domeniu, un rapper i-a pus copchilului numărul mașinii lui, ca nume. Oare cum l-o striga: B 789 WAX? Bine, nu la noi, că la țară încă n-a apărut moda, ar fi comandat-o alde Jeanina Corondraci, agitata de la meteo, aia îmbrăcată în jaluzea.
Să revenim. Așadar Vasile pus destoinic ca nuca-n peretele de miazănoapte nu merge, nu cadrează, bre. Ori lipești acolo vreun Mihnea, vreun Dragoș, vreun Radu, vreun Vlaicu lângă Vlad, că nu se potrivește, dar așa se pare că a vrutără nașul. De-aici vreau să pornesc. Toate ronghiurile astea usereiste sunt o făcătură, niște existențe stângace. Prima generație în gumari trimisă dincolo de bariera de țărână a satului. Au fost și ei, au văzut cum se bea cu paharul, nu direct din căuș, cum se folosește batista, au ars gazul lampant prin bodegi și vor să facă la fel și la ei acasă, la bunici. Fiecare vrea să facă tot ce-a văzut prin deplasare, ei n-au un program coerent și aplicabil pe terenul de acasă. De aici probabil iese și anarhismul lor isteric, de copilărie a politicii, mămăligă pripită, măsuri pripite. N-ați văzut că în privirile lor e mereu seară? Asta, oameni buni, e generația odraslei lui Trahanache, ăla de la facultate, care îi spune lui tac-su cum că „o soțietate fără prințipuri va să zică că nu le are”, am încheiat aproximativ citatul. Minți neîncepute, de antropoizi subțiri, cu peruci graseiate „sub care tremură șisturile moi ale gelatinei cerebrale”, alt citat, din Geo Dumitrescu.
Cea mai frumoasă aliterație de v-uri este asta : „prin vișini vântul viu vuia”. Vasile Vlad, așa da. Cristoiu îl cataloga elegant pe unul, instalator de profesie, „dobitoc”. Poate-i chiar mai bine așa. Semidoctorul de la Sănătate are o combinație oribilă, de funingine de pucioasă cu aromă de cavernă mentală. Deși sulful e foarte bun ca dezinfectant. Marea noastră dramă este că așezi acolo unde trebuie ceea ce nu trebuie, oameni cu capete dezlânate, zgomote zdrobite spre haotic, proști autentici și cu clopote, ce mai încolo și-ncoace. Că ăsta nu știe nimic, se împiedică în vocale, că n-are școală terminată – nu e singurul, nicio grijă! – că n-are legătură cu domeniul, n-ar fi mare pagubă. Dar nici nu are măcar ăia șapte ani de-acasă, nu are freamătul de bun simț al ăluia care greșește sau care mai întreabă și pe alții. Noo, face o nefăcută și se ascunde fie după cireș, în unghi, fie după unchi. Lași, lepre, lepădături. Unii zic ascuțit și poate nu chiar degeaba, criminali, fasciști. Mai mult neamuri proaste! Bonjuriștii aveau chestia aia cu bonjur, bonjur popor, ăștia au damblaua cu digitalizarea 24 din 24. Sigur că așa e lumea de azi, ne zice Baricco mult mai bine, dar noi suntem încă în secolul XIX, scoatem noaptea pacienții operați ziua, sper să fi văzut tot natul , NATO și CNN-ul! Inventăm chirurgia cu autoservire. Dar nu vă faceți complexe alimentare de inferioritate, dragii și drageurile moșului, că și America pășește ea pe Marte cu Facebook călcând, dar tot în veacul XVIII șade, ăla de văcari și de indieni, mă rog, ăia de alte culori.
Superficialitate fiinţială, scria cineva despre personajele lui nenea Iancu, personaje abulice, maculate, desuete, imbecile, puse pe căpătuială sau pe glorie rapidă și nemeritată. Dar care aveau măcar o mărginire duioasă, nu erau ticăloase ca astea de azi! Ca să avem si noi faliţii noştri, am purces ca întotdeauna și mai abitir după clătinarea din anii ’90 la reciclarea si, mai ales, la inventarea Istoriei. Complex de suburbie culturală, de apă de colonie necolonizată până la capăt, care dorea să-ți statuteze, să se legitimeze și să-și justifice noua postură, chiar impostură. Toți ăi trimiși cu temă vin cu cheptul umflat dar cu fruntea îngustă și cu supapa gândului căznită rău. Slavă Domnului, avem magazine fizice, reduceri epice, electrocasnice intuitive – dom’le, numai metafore, numai traduceri, numai figuri noi. Inutile și deloc dulci. Hâde.
Stimate domn, nu fiți rău. Toți copii asfaltului au în ei gena plugarului desculț. Noi, toți bulevardierii, avem bunici, veri,unchi și alte neamuri la ”țară” acolo unde ne mai retragem, din când în când, ca să mai scăpăm de noxele orașului, să mai bem un lapte de la țâța vacii, un vin de buturugă sau o mâncare ca la bunica acasă. Peizanul cu gumari are mai multă înțelepciune și bun simț decât IT-ul în adidași de firmă. Nu-i desconsiderați, oricum nu au nici smartphone, tabletă sau computador (internet nici atât, la ce le-ar folosi) ca să vă citească panseurile. Chiar așa! La ce i-ar ajuta? La roboteala lor sisifică care le este în sânge pentru că ”așa se cade”, munca lor ca o bandă Moebius, fără început dar cu un singur sfârșit, în țintirimul satului pomeniți apoi cu rigurozitate de urmașii care mai au habar de datini? Veșnicia s-a născut la sat dar moare în birourile din Pipera.