AcasăEditorialStop cadruCata prostie, atata melodrama!

Cata prostie, atata melodrama!

Ne laudam cu laudanum ca nu stiu cine e prieten cu Trump, ca madam Bors e nelipsita din casa lui Arnold, ca altii rup gura targului si cuceresc Parisul si America si Damascul si Stamba. La Gloabele de Aur filmul ala despre noi nu a luat nimic, a cucerit laurii Isabelle Huppert, o mare actrita si filmul in care juca ea. Iar la Oscar am ratat din nou, cum era si de asteptat, cu filmele astea de cineclub, dupa cum le categorisea regretatul nostru prieten, Costi. Apoi e cat se poate de adevarat, Nadia l-a cunoscut pe noul prezident al USA dar tangential, intr-o emisiune al carei format l-am furat si noi, prosteste, si a fost eliminata de-acolo. Sigur ca a fost o mare sportiva – norocul a scos-o in fata Ecaterinei Szabo si a Teodorei Ungureanu, si ele posesoare de medalii olimpice si mondiale  si de note de 10! -,dar daca o si duceau putin mintea si ambatul era ceva in vreun comitet olimpic, vreo sefa de federatie internationala; nimic, face reclama la margarina! Si apropo de cunoscut, mi-a iesit in fata ochilor o poza de-a lui Depardieu alaturi de De Niro, tineri, din vremea lui Taxi Driver. Mi-amintesc ca atunci cand a candidat Kerry la functia suprema, au aparut poze cu el pe un vapor alaturi de Kennedy! Asta inseamna sa cunosti pe cineva, nu sa te cheme sa joci tenis cu el intre cinci si sapte! Si asta inseamna sa pregatesti oameni, sa faci scoala.

Blogodoreala pe bloguri. Toti fraierii au asa ceva, un fel de ocol asupra reliefului realitatii. Niciunul nu e Saramago sau Eco. Mesteca vorbe la nivelul ratelor si al puilor de gaina. Zero. Oricine poate emite orice si-si poate confectiona un blog. Blog-notes. Astfel intitulasem eu o rubrica, evident ca ludica, nu lubrica, si ma intrebase cineva de la corectura ca oare ce vreau a zice? Pe atunci nu se introdusese notiunea de blog, ne aflam cu totii la pager, dar eu o citisem la Paris, de unde nu numai nodul cravatei se invata, ci si alte chestii si socoteli marunte. Cat de tampite sunt aceste maculatoare de singuratate, asa le-as defini, se vede si din ceea ce urmeaza a va povesti. Trecu „Departe de lumea dezlantuita”, o ecranizare dupa Thomas Hardy. Un remake de altfel, caci in tineretea noastra mi-aduc aminte de un film cu Julie Christie, actorita principala din Jivago. Filmul de-acum, deloc rau, este interpretat de niste tineri actori foarte iscusiti – Mulligan parca mai slabuta, dar belgianul Matthias Schoenaerts si Michael Sheen, interpretul lui Tony Blair din „Queen”, ala cu Hellen Mirren. De-aici am plecat cu gandul la Doña Bárbara, a lui Romulo Gallegos. Ei bine, pe un blog una zicea ca-i obositor, altul ca-i plictisitor, altul ca-i bun si se ratoia la ailalti spunandu-le „ba, stiti voi cine e Tom Hardy?”. Intamplator da, un actor, si el bun. Alta. Un bun prieten, tot de Stanga dar mai pe extrema, pozeaza mereu cate o secventa din Razbelul civil din Spania. Ultima, Hemingway insusi alaturi de un general. Prilej de-a rememora „Pentru cine bat clopotele”. Dau de comentariul unei fatuci ascunse sub pseudonim – majoritatea blogurilor astora sunt sub acoperirea cate unui pseudonim!  – care spune ca citise „Adio, arme” si nu o daduse pe spate, fapt pentru care a inceput acum si „Pentru cine bat clopotele” si s-a impotmolit. ”Poate unde n-am eu organ pentru Hemingway”, concluzioneaza duduca. Am pus mana si am luat la creion romanul. Urias. Fireste, alb, reportericesc, dialogal, fara descrieri, aforistic, dar cu ce observatii, si de viata si de moarte si de atmosfera. Nu este un roman despre ceea ce s-a intamplat acolo, timp de trei ani in Spania, ci este o meditatie asupra omului si a mortii, ceea ce face batranul alcoolic in tot ce scrie. Se poate si asa, alb cum spusei, dar se poate si altfel, cum face Broch, Hermann Broch in „Moartea lui Virgiliu”, stufos, cu fraze lungi, poetico-aforistico-eseistice. Aici sunt prezentate vreo saptezeci de ore, acolo doar sase ore. Oare nu mai face nimeni nici un fel de carte cu tinerii astia de acum? Cand il vor descoperi ei sa zicem pe Anton Holban, sau pe Costache Negruzzi? Oare ii va mai citi cineva?

In fine, se mai primeneste garda in serviciile astea de masa, de casa, de tabla. Se mai strange balegarul, se mai lasa la vatra, se mai baga coceni in foc. E normal, se mai rafineaza lumea, mai foloseste sapunul, isi descalceste bretonul de pe fruntea mica etc. Dar vaz ca este resuscitata vechea pleava in loc sa se impleteasca garduri noi din tulpini proaspete de floarea soarelui. Apare din gainatul existentei sale acelasi sconcs stramb si plin de lepra netalentului, securistul ordinar Ivanciuc, gazetar cu firimitura dat afara pana si de la Tatavencu, pe stil vechi. Pai tot cu astia, bre, care sedeau la coada si te intrebau „nu-i asa ca nu se baga branza de nouaspe?”. Pai, e bine, e frumos?

author avatar
Nicolae Iliescu
456 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger