Tencuiala de cuvinte de aici vreau sa treaca intr-un fel de caiet de insemnari poate chiar cu titlul de mai sus. Sigur, imi dau seama ca-i oleaca rebarbativ, dar este cat se poate de neutru si are legatura cu sistemul informational larg si zgomotos de acusica. Si, fireste, cu singuratatea adiacenta. Niciodata nu am crezut ca voi scrie si altfel decat cu creionul 2B bine ascutit sau cu stiloul. Ei bine, dupa anul 1990 si pana de curand am folosit masina de scris Consul sau Continental, pentru ca acum, de cand bunul meu prieten ca un frate, George, mi-a dat un laptop, pentru ca mai apoi sa-mi cumpar eu unul si sa insailez propozitii si fraze direct pe computer. Mai folosisem ordinatorul asiduu de prin 2000, pe cel de la birou, ba chiar inventasem un soi de roman pe baza de fisiere inca din 1995 — Discheta de demaraj, Editura Cartea Romaneasca, anul mentionat. Ce chestie, noi spunem tot calculator, de la masina de calcul si de la prima lui functie. Francezii, care schimba toate denumirile numai ca sa nu fie englezesti, zic ordi, ordinator!
Stiu ca multi intelectuali rejecteaza, refuza acest instrument domestic, si nu putini sunt chiar si cei din generatia mea. Unii spun ca aici ar fi viitorul, care se va napusti ca o tornada informationala si complet automatizata asupra bietului om. Cum imi place sa gandesc cu mintea mea, atata cat e si cat ma ajuta bunul Dumnezeu, nu cred in scenariile stiintifico-fantastice. Si, nu stiu daca ati bagat de seama, dar si proza asta SF este extrem de datata, dovada descrierea atat a instrumentarului cat si a habitatului, ce par amandoua trase din inventarul de semne contemporan cu al autorului. Pai, cum arata submarinul la Jules Verne si computerul prin anii ’60! Si, nota bene, Verne este chiar un soi de geniu, nu, nu din aceeasi categorie cu Leonardo, dar jeniu! La Leonardo insusi, aparatul de zburat nu vi se pare ca era ca un deltaplan? Enfin, omul nu se schimba cu mileniile, sa nu ne amagim. De mai bine de doua mii de ani e acelasi, cu aceleasi metehne, cu aceleasi simple si comune idealuri si personel nu am impresia ca ar exista progres, ci mai degraba evolutie. El, omul, isi perfectioneaza uneltele, cam la asta s-ar reduce distanta dintre primitivele trepanatii executate de egipteni si laserele actuale.
Iar cartea, cartea nu cred si nu vreau sa cred ca va disparea. Chiar daca avem acum tableta, ea e improprie, e greu de tinut in brate, greu de purtat, greu de dat pagina. O carte nu are baterii dar se rasfoieste, se pipaie, se amiroase, se mangaie. Chiar daca deseori citesc cu creionul in mana, notez alaturi usor, stau cu caietul pe masa, pe birou, pe etajera. Este ca la cinematograf, acolo vezi un alt film, in alt ambient. Nu este doar simpla rostogolire de imagini de la dvd! Mi-aduc aminte cand paseam la “Timpuri noi”, unde puteai intra si in timpul proiectiei, cum mirosea sala, cum se decupa intunericul! Era un adevarat mister. Acasa intrerupi filmul fiindca suna telefonul, dai inainte, dai inapoi, pui stop-cadru ca sa-ti faci o cafea…
Nici cu cititul nu-i altfel. Aveam un prieten in copilarie care imi marturisea ca el incepea cate trei, patru carti deodata! Eu, daca incep o carte si-mi place, e musai s-o duc la bun sfarsit. In tinerete saream peste descrierile si comentariile lungi din Balzac si din Proust. Dupa cincizeci de ani, reluand lectura lor, pasajele respective le cautam cu placere, le savuram. Cata glagorie, ce de lucruri stiau baietii astia! Ca si Dante sau Shakespeare sau Eminescu. Nu numai ca stiau sa vaza lumea si s-o inteleaga, dar stiau carte serioasa! Sau capcaunii ceia de Hugo, Tolstoi, Cehov – ultimul era si medic – si altii, cate trimiteri mai fac!
Oameni buni, e bine sa ne intre destul de bine in tartacuta ca suntem o tara fara premii! Nu exista baza de selectie, nu exista jurii competente, nu exista proptele mediatice, ci numai iaurt, sosele, momele si merdenele alaturea de sujet. Oare nu vedeti ca nu reusim sa fim si noi, vreodata, pe podiumul vreunui concurs dintr’asela de frumsete, unde nu e necesar vreun talent deosebit, caci ce ne-ar costa, la o adica? Nema putirinta! Asa si aici; cine spune ca-i elita? Cutare. Si alde Cutari sini iaste, bre? Vorba unui prozatoriu ruman, care la comisia de primiri in uniunea scriptoriceasca intreba “lasa, lasa cine este catindatul, dar cine este asta de-l recomanda, ca n-am auzit?”.
