„Frizer, frizer, da’ baiet galant !”

Nu despre „alegatiile” deloc elegante ale capuchehaiei Americii la Chisinau avem a zice. Omul spune ce stie, si adevarul este ca in fosta RSS Moldovineasca romanasi se declara vreo pa’su’ di mii, restul de cateva patru milionuri sunt moldovani, basca rusi, ucrainieni, gagauzi. Stiu inca de la bietul Vieru.

Sa nu le mai plangem de mila deportarii, ca stim cum s-au comportat la 1940, cand cu evacuarea administratiei romanesti. Care si aia, „aministratia cu fonciirea” ce bravuri a mai facut, nu mai spunem, dar mai cu seama dupa ’41. Si-acum, au luatara cetatenia datorita idiotului de Basau si pleaca odata cu ea „la Italia sau la Spania”. Mai trimit si cozi de topor pe aici, precum Jupuian Chiflu, Neghinea, Tumac Amaruiu, Infelix Tartaru ca sa ne invrajbeasca din nou cu alde Ivan. Am propus si propun mereu – in zadar, fireste – retragerea cetateniei romane unor astfel de paduchi exantematici!

Sigur ca daca esti functionarete americanoid in Moldova este un fel de munca de jos, de exil. Imperiul te ia, dar te trimite conform pregatirii, gata stampilat „bun pentru colonii”, cum au facut si cu enspe insi de-ai nostri trimisi la Pisinau de la radiourile alea finantate de CIA. De-un paregzamplu cum a fost aruncat si Jegu Djuvete, in Niger, aproape un sfert de veac, sa scoata petrol, sa faca si el ceva serios pentru metropola. Asta este crunta si cruda Realitate! La margine de imperii, mereu am fost asa. Imperii care nici nu s-au sinchisit de noi. Napoleon, ala Primul si Marele, nici nu a vrut sa ne-asculte, turcul ne-a mai dat la schimb, ca doar nu dadea de la el, austriacul la fel, macar asta ne-a mai facut harti si drumeagul de la Calimanesti la Cozia, frumos serpuit si pe mal de Olt. Imperii de cazemate, de cazarmi si de cazina. Asa am supravietuit printre ele, serpuind. Asa facem si acum. Ne dam cu cine-i mai mare si mai tare, copiem tot, pana si vesela si tacamurile aluia, pe care le aruncam data viitoare la lada de gunoi a Istoriei. Lada de zestre devine lada de gunoi. Si-o luam de la capat, tot asa.

Ne autopacalim. Si de la noi pleaca tot oful, nu-i vina lor. Ei se documenteaza, vin cu planiglobul si-l impart cu lingurita. Aia mica, de mustar. Noi ne dam la cap singuri, caci astia suntem, atat putem. „Las Fierbinti”, ca tot e in trend si a spus un gorobete ca-i place si-i deosebit. O mizerie ordinara despre un sat de imbecili. Am prins o vorba mare, de la un mare scriitor, ca nu-i definitoriu pentru un om ce injura, ci indeobste ce lauda. De injurat stie tot ghiolbanul, fie mai pe ocolite, fie chiar de cele sfinte. Dar de laudat, aici e greu. Vezi cate un prost care zice ca daca s-ar surpa Pamantul, ca planeta, nu numai ca element, si ar trebui peste milioane de ani sa fie cineva citat, apoi musai ala despre care vorbeste dumnealui trebuie sa hie. Sau altul, care zice ca ar trebui ca numele lui Icsulete sa fie dat de pe-acuma unui bulivar, birjar! Cazuri grave, de gangaviti mental si de „nevoiasi cu creierul”. Nu se poate, dom’le, sa faci prefata lui Parascovescu si lui Tuciurescu si sa vrei in Academie! Va dati seama ce complex, cat casa, sade pe capul unui astfel de popandau? Plus ca se lauda singur cum ca ceteste din Caragiale, de la care fura si sintagma „sunt vechi, domnule”. Nenea Iancu era vechi din gretime,” de la gretilii cu barcutile”, ca aici venise cu tablaua lui Caragea, dupa cum ii spunea lui fiu-sau. Ca si ala tot apucaturi de majordom avea, ca orice bastard. Salamalecuri de santier! Dar asti arendasi ai mintii nu patrund pana la Caragiale al batran, se opresc la borna Nicuta Tanase sau Baiesu, admirabili de altfel in raport cu ei mai ales.

Inca din anul fara gratie ’90 l-am intrebat pe profesorul meu ce-i uneste pe astia – ca au si catindat impreuna, tuspatru, si au obtinut vreo doua sute sau hai, treaca de la noi, vreo doua mii de voturi, exact cititorii si spectatorii lor! – , ca unii se dau de ceasul mortii ca boiernasi ai mintii iar altii ca ficiori de ciobani legionari, lacatusi si vanzatoare de alimentara? „Simplu, Nichi, imi spunea el: mahalaua”. Toape, bre, toape de ultima speta, dar cu staif si cu breton. Toape de Oltenita, de Caracal, de Jalomita si din Bulgaria lui Bai Ganiu. De Aleko Constantinov. Nu despre mahala vorbea un alt bastard inapt mai acum ceva vreme? Complexul le sare pe nas, le iese pe urechi, nu si-l pot ascunde. Ridicoli pana in plasele. Orice-ar face, oriunde s-ar duce, oricate librete ar incerca, tot in namol intra, ca godacul. Numa’ pe-asta ca-i cald!