Cauta

„Ziua furiei” în America. 20 de metropole s-au răsculat împotriva lui Trump!

Niciodată în istoria modernă America nu a trăit tensiuni atât de mari în pragul unor alegeri prezidențiale. Pe măsură ce se apropie 2020, cuvinte ca „ură”, „regim autoritar” sau „rasism” se fac din ce în ce mai auzite, amestecate cu îndemnuri la acte de violență și nesupunere în fața legii. Donald Trump trebuie să plece, zic democrații și păpușarii lor, iar pentru asta nimic nu este interzis. În „Țara tuturor posibilităților” iată că se poate și să ai o sărbătoare dedicată urii.

Cum așa?! Ei bine, chiar aceasta a fost denumirea aleasă pentru 6 septembrie. „Ziua furiei”, o zi în care 20 de orașe americane s-au răsculat împotriva lui Donald Trump. E clar, alegerile prezidențiale din SUA nu mai sunt de mult o miză politică între două partide, e dincolo de orice o luptă între actuala orânduire și „noul” vârât cu lopata în viețile cetățenilor. Fiecare strigă ce vrea la protestele de stradă, unii cer eliberarea tuturor „negrilor” din închisori, alții vor alungarea bancherilor peste granițe, sunt și adepți ai minorotităților sexuale care își (re)revendică drepturile deja garantate constituțional.

Așadar, cu două luni înainte de 3 noiembrie, data alegerilor, în cel puțin 20 de orașe din State s-a cerut eliminarea din joc a președintelui Trump. Se pare că jumătate din țară dorește să dea vina pe Trump pentru toate problemele uriașe ale Americii, chiar și pentru cele structurale de lungă durată, cum ar fi chestiunea mediului. Presa de pe Coasta de Est vuiește că „Day of Rage” a fost doar începutul, se anunță, de fapt, câte o astfel de manifestație în fiecare săptămână de acum și până la alegeri.

„Surpriza” lui Trump

Și, totuși, se pare că și Donald Trump are o „surpriză” pentru democrați și păpușarii lor. Sunt zvonuri că ultima parte a campaniei electorale republicane va fi rezervată tocmai chestiunii manfiestațiilor din ultimele luni. Black Lives Matter și ANTIFA sunt în continuare pe agenda președintelui, doar că nu a venit timpul lor, cred analiștii…

Liderul de la Casa Albă a dat de înțeles că are în vedere și rezolvarea problemei rasismului din State, dar până atunci va da un „boost” imaginii printr-o politică de toleranță zero față de protestele și revoltele violente izbucnite în orașele/ zonele controlate de democrați. De fapt, Donald Trump i-a avertizat nu o dată pe adversari că va trimite trupele federale acolo unde autoritățile nu sunt capabile (sau pur și simplu nu vor) să intervină împotriva BLM și ANTIFA.

America este un colos cu peste 300 de milioane de locuitori, iar marea majoritate tânjește după o viață precum cea de dinaintea pandemiei. Escaladarea violențelor, chiar dacă în mod public justificate/ asumate prin moartea unor bărbați de culoare, a indignat până și comunitatea afro, lucru pe care Trump vrea să-l exploateze.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version