AcasăȘTIRI EXTERNEZi decisivă în Elveția. Tensiuni majore între Berna și Bruxelles. Sunt vizați...

Zi decisivă în Elveția. Tensiuni majore între Berna și Bruxelles. Sunt vizați și românii

Duminică este ziua în care elvețienii vor decide, prin referendum, situația imigranților care vin să muncească și să trăiască în țara lor.

Inițiativa acestui referendum aparține Partidului Uniunea Democratică de Centru (UDC, conservator, dreapta)  prin care se dorește revizuirea Constituției în legătură cu gestionarea politică a migrației în mod autonom.

„Trebuie să ne recuperăm partea de suveranitate care constă în a controla imigraţia. UDC vrea să existe o imigraţie care să fie aleasă”, declară Vincent Schaller, un membru UDC în Parlamentul muncipal al Genevei.

Menționăm că, UDC nu se bucură de simpatia elvețienilor decât în proporție de aproximativ 35%, ceea ce presupune că acest referendum să fie un eșec pentru acest partid.

Potrivit politologilor elvețieni, dacă, totuși, ar fi vorba despre o victorie a UDC, relaţiile Bernei cu Bruxellesul – cel mai mare partener comerical al ţării – s-ar putea tensiona foarte puternic.

Câți români vor fi afectați de modificarea Constituției

Amintim că în Elveția muncesc și trăiesc câteva zeci de mii de români, care prin modificarea Constituției elvețiene ar trebui să plece din această țară.

UDC avertizează că se confruntă cu o „imigraţie necontrolată şi excesivă” şi că „locurile de muncă elveţiene sunt ameninţate”.

Afirmațiile au fost făcute de Vincent Schaller într-un discurs pe care l-a ținut la Berna.

El era flancat de unul dintre cele mai provocatoare afişe ale partidului cu privire la referendum, în care apare un posterior îmbrăcat în blugi, cu o centură cu stele galbene ca cele de pe steagul UE, aşezat pe o hartă a Elveţiei, şi sloganul „Ceea ce e prea mult e prea mult!”.

„Noi suntem în favoarea unei imigraţii de calitate, nu a unei imigraţii de cantitate”, declară Elvira Voskresenskaia, o membră UDC.

Ce se va întâmpla în cazul unei victorii a UDC

În cazul adoptării iniţiativei UDC, autorităţile elveţiene ar urma să aibă la dispoziţie un an de zile pentru a-şi negocia ieşirea din acordul privind libera circulaţie a persoanelor între Elveţia şi blocul european, încheiat cu Bruxelles-ul în 1999.

Prin acest accord, Elveția poate să impună cote de migraţie statelor membre UE.

Bruxellesul a ameninţat atunci că orice limitare a migraţiei cetăţenilor europeni ameninţă o serie de acorduri bilaterale.

Ca replică, Berna a cerut angajatorilor elveţieni să facă câteva demersuri administrative înainte de a angaja europeni şi să le acorde prioritate şomerilor elveţieni, cel puţin în aparenţă.

Înainte de referendumul de duminică, ultimul sondaj efectuat arată că aproximativ 65% dintre elveţieni se opun iniţiativei UDC.

„Condiţiile s-au schimbat mult faţă de 2014”, declară politologul Pascal Sciarni de la Universitatea de la Geneva.

El subliniază că cercetări au arătat că un anumit număr de persoane care au votat în favoarea iniţiativei UDC în 2014 şi-au schimbat părerea, după ce şi-au dat seama că UE nu-şi schimbă poziţia cu privire la anumite principii.

La referendumul de duminică, elvețienii vor decide și asupra oportunităţii de a aloca şase miliarde de franci elveţieni (5,6 miliarde de euro/6,6 miliarde de dolari) în vederea achiziţionării unor noi avioane de vânătoare, precum și oportunităţii de a acorda două săptămâni de concediu de paternitate noilor taţi.

 

author avatar
Eli Dan Davidescu
148 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri