A fost alertă de incendiu în Milano, după ce un zgârie-nori a fost afectat de foc.
Flăcări și un fum gros, vizibile de la o distanță considerabilă, au afectat o clădire rezidențială cu 20 de etaje aflată în orașul italian. Pompierii au intervenit la fața locului cu mai multe autospeciale.
Alerta s-a dat duminică după-amiază, iar din câte au anunțat salvatorii, via Twitter, flăcările au afectat inițial etajele superioare ale clădirii, pentru ca apoi să se răspândească și la cele inferioare.
Pompierii au căutat să vadă dacă toți locatarii au reușit să iasă din clădire
E vorba despre o clădire în care s-a aflat că locuiesc în jur de 70 de familii. De altfel, salvatorii au căutat să vadă dacă nu cumva ar fi rămas oameni în apartamentele aflate clădirea afectată de incendiu. Iar din câte s-a anunțat pe pagina de Twitter Vigili del Fuoco, duminică seară târziu, nu au fost raportate persoane dispărute. Potrivit site-ului The Guardian, care citează publicația italiană Corriere della Sera, aproximativ 20 de locatari au suferit ușoare intoxicări cu fum.
Nu se știe de la ce a pornit incendiul, însă cel mai probabil aceste aspecte urmează să fie lămurite în cadrul unor verificări ce se vor face, la finalul intervenției pompierilor. Din câte se poate vedea din imaginile surprinse la fața locului, proporțiile pagubelor cauzate de focul puternic și de fum sunt însemnate. Mai mult, se poate observa că au fost distruse de flăcări și mai multe autoturisme aflate într-o parcare din apropierea clădirii.
🔴#Milano #incendio #TorredeiMoro, raggiunti telefonicamente i residenti nell’edificio: non sono stati segnalati dispersi. Proseguono da procedura le verifiche dei #vigilidelfuoco che stanno procedendo all’estinzione dei focolai ancora attivi nei piani alti [#29agosto 22:00] pic.twitter.com/rMP0pXI6eZ
— Vigili del Fuoco (@emergenzavvf) August 29, 2021
🔴 #Milano, proseguono le complesse verifiche dei #vigilidelfuoco all’interno del grattacielo #TorredeiMoro. Coinvolte nell’#incendio anche una ventina di autovetture parcheggiate nell’area sottostante [#29agosto 20:45] pic.twitter.com/VLQBrMQtrJ
— Vigili del Fuoco (@emergenzavvf) August 29, 2021
#Milano #TorredeiMoro, senza interruzione nella notte l’intervento dei #vigilidelfuoco, impegnati con le autoscale nello spegnimento dei focolai ancora attivi ai piani alti. Prosegue il controllo negli alloggi, prevista verifica delle strutture [#30agosto 7:30] pic.twitter.com/oDPEHLbOUD
— Vigili del Fuoco (@emergenzavvf) August 30, 2021
🔴 #Milano, proseguono le complesse verifiche dei #vigilidelfuoco all’interno del grattacielo #TorredeiMoro. Coinvolte nell’#incendio anche una ventina di autovetture parcheggiate nell’area sottostante [#29agosto 20:45] pic.twitter.com/VLQBrMQtrJ
— Vigili del Fuoco (@emergenzavvf) August 29, 2021