Cauta

Zelenski a legalizat consumul de canabis în Ucraina!

Zelenski a legalizat consumul de canabis în Ucraina!

sursa foto: facebook.com/zelenskiy.official

Kievul a decis să legalizeze canabisul, dar doar pentru utilizarea în scopuri medicale.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat o lege care legalizează consumul medical de canabis, potrivit unei baze de date parlamentare, a relatat joi Reuters.

Peste 6 milioane de persoane, inclusiv pacienţi cu cancer, civili cu tulburare de stres post-traumatic şi soldaţi răniţi au nevoie de medicamente care conţin canabis, potrivit unui parlamentar ucrainean.

Când va intra în vigoare legea

E de precizat însă că legea semnată marţi de Zelenski va intra în vigoare abia la şase luni după ce va fi publicată oficial. Iar interdicţia de a vinde sau de a furniza canabis pentru uz recreaţional va rămâne în vigoare.

Parlamentul a sprijinit legislaţia susţinută de voluntari în război în decembrie, însă politicieni din partidul fostului premier Iulia Timoşenko au împiedicat ca proiectul să ajungă pe masa lui Zelenski pentru a fi semnat. Ei cred că legea reprezintă o ameninţare pentru viitorul ţării, notează aceeași sursă.

Ministerul ucrainean al Sănătății a sprijinit legislaţia. Și urmează să prezinte o listă de boli şi afecţiuni pentru care ar trebui prescris canabisul în scop medical.

Legislaţia prevede licenţe speciale pentru cultivarea şi vânzarea de canabis, precum şi supraveghere video 24 de ore din 24 a producătorilor, accesibilă poliţiei.

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version