AcasăȘTIRI EXTERNEZborurile rusești, interzise și în SUA, pe modelul european sau canadian

Zborurile rusești, interzise și în SUA, pe modelul european sau canadian

rusiaZborurile rusești, interzise și în SUA, pe modelul european sau canadian

Autoritățile americane au anunţat marţi că interzic zborurile ruseşti în spaţiul aerian american, urmând măsuri similare luate de Uniunea Europeană şi Canada după invazia Rusiei în Ucraina vecină, informează Reuters.

„Anunţ că ne vom alătura aliaţilor noştri închizând spaţiul aerian american pentru toate zborurile ruseşti, izolând şi mai mult Rusia şi adăugând o presiune suplimentară asupra economiei sale”, a declarat Joe Biden în discursul său despre Starea Uniunii.

Se vor suspenda operaţiunile tuturor aeronavelor deţinute, certificate, operate, înregistrate, închiriate sau controlate de, pentru sau în beneficiul unei persoane care este cetăţean rus.

Aceasta include zborurile de pasageri şi de marfă, precum şi zborurile regulate şi cele charter, „închizând efectiv spaţiul aerian al SUA pentru toţi transportatorii aerieni comerciali ruşi şi alte aeronave civile ruseşti”, a precizat Departamentul Transporturilor.

Marţi seara târziu, United Airlines a anunţat că a suspendat temporar zborurile deasupra spaţiului aerian rusesc, alăturându-se altor mari transportatori americani care au luat această măsură după ce, săptămâna trecută, trupele ruseşti au pătruns în Ucraina.

Biden a închis cerul SUA

United continuase să survoleze spaţiul aerian rusesc pentru a opera unele zboruri spre şi dinspre India în ultimele zile. Delta Air Lines, American Airlines şi United Parcel Service au confirmat săptămâna aceasta că au oprit zborurile deasupra Rusiei.

În ultimele zile, zborurile ruseşti au fost efectiv interzise în cea mai mare parte a destinaţiilor din SUA din cauza interdicţiilor de utilizare a spaţiului aerian canadian şi european. Unele guverne străine s-au întrebat în privat de ce Statele Unite nu au acţionat mai repede pentru a interzice avioanele ruseşti, la fel ca şi unii parlamentari americani.

De asemenea, președintele american a anunțat că SUA nu vor interveni armat în Ucraina.

author avatar
Andreea Vlad
120 afisari
Zenville

Ultimele știri

Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai

Românii se află în toiul pregătirilor de Paşte 2024, iar asta înseamna şi goana prin supermarketuri. Kaufland, Lidl şi Carrefour sunt câteva dintre cele...

Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis gânduri bune către românii din Diaspora, în Pastorala de Sfintele Paşte 2024.El a punctat că „Taina Pocăinţei...
proger