AcasăȘTIRI EXTERNEWhisky, tequila, coniac: Covid-19 aduce penurie de alcool în SUA

Whisky, tequila, coniac: Covid-19 aduce penurie de alcool în SUA

Whisky, tequila, coniac: Covid-19 aduce penurie de alcool în SUA

După microprocesoare, băuturile spirtoase: dificultățile globale de aprovizionare din cauza pandemiei Covid-19 cauzează deficiențe de băuturi alcoolice în Statele Unite, potrivit mai multor autorități locale. 

În Pennsylvania, autoritățile au limitat, din 17 septembrie, vânzarea anumitor mărci la două sticle pe persoană pe zi, „din cauza întreruperilor persistente în lanțul de aprovizionare și a lipsei de produse”, a declarat joi, 23 semtembrie, un purtător de cuvânt al direcției Comisiei de stat pentru alcool, Shawn Kelly.

Pandemia crește setea

Această limitare se aplică clienților magazinelor care vând băuturi alcoolice, dar și barurilor și restaurantelor din state care, precum Pennsylvania, au monopolul asupra vânzării anumitor băuturi alcoolice.

„Impunem regulat limite de vânzare pentru produsele pentru care știm că cererea depășește oferta, astfel încât să distribuim aceste produse cât mai echitabil posibil”, a adăugat Shawn Kelly, adăugând că măsura ar fi „pe termen scurt”, scrie AFP.

Pe lista a 43 de produse limitate la vânzare, se găsesc mărci de bourbon, whisky, șampanie, coniac și tequila.

Potrivit presei americane, mai multe state precum Vermont, Ohio, New Jersey sau Alabama se confruntă cu dificultăți, unele din luna iulie, în timp ce mai multe studii au arătat o creștere a consumului de alcool de la începutul pandemiei.

„Aceasta este parțial o problemă a lanțului global de aprovizionare”, a declarat administratorul Direcției de Control al Băuturilor Alcoolice din Alabama, Mac Gibson

Producătorii americani se confruntau și cu lipsa forței de muncă, cu probleme de livrare și cu o cerere crescută pentru restaurante și baruri care se redeschideau în același timp după încheierea restricțiilor cauzate de pandemie.

Penurie și de branduri europene

Produsele importate din Europa au avut, de asemenea, probleme cu transportul transatlantic și cu debarcarea în porturile americane.

„Nu este o lipsă de alcool, ci de mărci” care „nu a afectat vânzările” în Vermont, a subliniat însă joi, Wendy Knight, șef adjunct al Comisiei pentru băuturi spirtoase și loterie din acest stat.

„De exemplu, chiar dacă suntem în ruptură de stoc pentru romul Bacardi, avem alte 21 de oferte de rom”, a spus ea.

Autoritățile micului stat din New England au profitat astfel de ocazie pentru a „încuraja clienții să încerce băuturi spirtoase din Vermont sau să viziteze o distilerie locală”.

author avatar
Tudor Borcea