Statele Unite au cerut miercuri Turciei să abandoneze sistemul de apărare antirachetă cumpărat de la Rusia și și-au exprimat îngrijorarea cu privire la retragerea Ankarei din convenția internațională privind protecția femeilor, a declarat un purtător de cuvânt american.
Secretarul american de Stat Antony Blinken a făcut această cerere și și-a exprimat îngrijorarea în fața omologului său turc, Mevlüt Çavusoglu, în timpul unui întrevederi în cadrul reuniunii ministrilor de Externe ai țărilor NATO de la Bruxelles, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia, Ned Price.
„Secretarul de stat Blinken a cerut Turciei să nu păstreze sistemul rusesc de apărare antiaeriană S-400, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la retragerea Turciei din Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice și a subliniat importanța instituțiilor democratice și a respectării drepturilor omului”, a precizat Ned Price.
„Nu este un secret faptul că avem diferenduri cu Turcia, în special în ceea ce privește sistemele S-400 și anumite acțiuni întreprinse de Ankara, inclusiv în estul Mediteranei. Nici nu este un secret faptul că Turcia a fost de multă vreme și un aliat apreciat și un aliat pe care avem, cred, un mare interes în a rămâne ancorat în cadrul NATO ”, a declarat, marți, Antony Blinken în cadrul unei discuții cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.
Cine cumpără S-400 nu primește F-35
Washington consideră că sistemele S-400 rusești sunt „incompatibile cu echipamentele NATO, amenință securitatea tehnologiei NATO și nu sunt conforme cu angajamentele Turciei ca membru al NATO”.
Statele Unite au interzis în decembrie acordarea oricăror licențe de export de arme către SSB, agenția guvernamentală turcă responsabilă cu achiziționarea de echipamente militare, pentru a pedepsi Ankara pentru achiziționarea de sisteme S-400.
Turcia a fost, de asemenea, exclusă din programul de fabricație pentru avionul de luptă american F-35 de ultimă generație, considerând că S-400 ar putea „citi” secretelele tehnologice ale aparatului.
Ca răspuns, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a început negocieri cu Moscova pentru a cumpăra avioane de luptă rusești, potrivit unei surse diplomatice europene.
Șeful diplomației americane se alătură preocupărilor exprimate de mulți aliați din Uniunea Europeană. Liderii UE urmează să își definească joi, în cadrul unui summit, poziția față de Turcia, scrie AFP.
Aceștia vor opta pentru o abordare „progresivă, condiționată și reversibilă” și vor pune Ankara sub supraveghere până la următorul lor summit, în iunie, a anunțat președintele Consiliului European, Charles Michel, în scrisoarea sa de invitație la summit.
Turcia, aliat capricios, dușman imposibil
Din punct de vedere occidental, rolul esențial pe care Ankara îl joacă de facto trebuie absolut păstrat. Încrederea reciprocă a fost, fără îndoială, erodată de decizia Turciei de a achiziționa sisteme S-400 de la Vladimir Putin, dar convergența intereselor rămâne puternică. Din acest motiv, Turcia va rămâne în NATO, chiar dacă se întâmplă să se comporte acolo ca un aliat capricios.
Este adevărat că sistemele S-400 sunt incompatibile cu standardele Alianței Nord-Atlantice, în măsura în care aceste arme ar putea, conform Washingtonului, să fie puse în rețea cu sistemele de armament occidentale pe care Turcia le deține, făcându-le vulnerabile.
Cu toate acestea, Turcia este pe deplin conștientă că nici o țară sau grup de țări nu este în măsură să îi ofere garanții de securitate echivalente cu cele ale NATO.
Numeroasele contracte de armament planificate sau negociate cu puterile occidentale dovedesc, pe de o parte, diversificarea axelor diplomației Ankarei și, pe de altă parte, hotărârea de a-și consolida propriile capacități de apărare.
Și, de fapt, unitățile de rachete americane Patriot care au rămas active la baza de la Incirlik nu sunt insuficiente pentru a acoperi în totalitate granițele sale de est și sud.