AcasăȘTIRI EXTERNEVreme rece în Europa, prețuri mari la energie

Vreme rece în Europa, prețuri mari la energie

Temperaturile cu mult sub medie în Europa au marcat luni prețurile la energie electrică de peste 200  euro pe majoritatea piețelor majore, deoarece cererea a sporit dependența de centralele scumpe pe combustibili fosili.

Cu temperaturile din nordul Suediei coborând sub -40 Celsius, prețurile din regiunile nordice au urcat la al doilea cel mai înalt nivel, cu 226,54 euro pe megawat-oră, conform cotațiilor pe bursa europeană de energie Nord Pool.

În Polonia, prețurile au crescut cu 69%, până la 240,59 euro, cele mai înalte niveluri de când licitația pentru această piață a început pe Nord Pool în februarie. Prețurile în Germania urcă la 265,39 euro și în Franța la 282,50 euro, aproape de maximele de la începutul acestei toamne.

Prețurile de referință ale gazului și cărbunelui au crescut din cauza nivelurilor scăzute de stocare, iar generarea de energie la centralele pe combustibili fosili rămâne costisitoare. „Prin urmare, se așteaptă ca prețurile energiei europene să rămână foarte ridicate în decembrie”, a declarat Andy Sommer, directorul companiei Axo Solution, producător și distribuitor de energie electrică.

El a precizat pentru Bloomnberg că evoluția temperatorilor în următoarele săptămâni și livrările zilnice de gaz ale Rusiei vor determina dacă prețurile la energie vor crește și mai mult.

Prețul energiei în UE depinde de o serie de condiții diferite de cerere și ofertă, inclusiv situația geopolitică, mixul energetic național, diversificarea importurilor, costurile rețelei, condițiile meteorologice severe sau nivelurile accizelor și impozitării.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
359 afisari
Zenville

Ultimele știri

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...

Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe.Opt membri ai echipajului au fost...
proger