AcasăȘTIRI EXTERNEVladimir Putin spune cât va dura atacul din Ucraina

Vladimir Putin spune cât va dura atacul din Ucraina

Vladimir Putin spune cât va dura atacul din Ucraina - Ziarul NationalVladimir Putin spune cât va dura atacul din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a stabilit obiectivele atacului militar al Rusiei împotriva Ucrainei și va decide când se vor termina operațiunile „pe baza rezultatelor și oportunității”, a declarat joi, 24 februarie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Operațiunea „are obiectivele ei și trebuie îndeplinite”, a spus Peskov, întrebat de jurnaliști când se va încheia ofensiva.

„Ideologia neo-nazistă trebuie curățată”

În discursul său de joi dimineață, Putin a spus că a ordonat trupelor ruse să atace Ucraina pentru a demilitariza și, așa cum a spus el, a „denazifica” țara.

Daniel Baluta

El a mai spus că Rusia avea datoria să „protejeze” republicile separatiste Donețk și Lugansk de „atacurile” continue ale forțelor ucrainene. Moscova a recunoscut luni cele două entități ca state suverane.

Rusia este hotărâtă să „neutralizeze potențialul militar ucrainean, care a fost consolidat considerabil în ultima vreme, inclusiv cu asistența activă a națiunilor străine”, a spus Peskov.

El a adăugat că  „în mod ideal” Ucraina trebuie „curățată” de ideologia neo-nazistă.

Peskov a respins ideea că Rusia este în proces de ocupare a Ucrainei, spunând că invazia rusă are obiective limitate de a „proteja” Rusia și regiunile separatiste. El a spus că viitorul Ucrainei va fi determinat de poporul ucrainean.

author avatar
Tudor Borcea
993 afisari

Ultimele știri

spot_img