AcasăȘTIRI EXTERNEVladimir Putin justifică din nou războiul din Ucraina şi dă vina pe...

Vladimir Putin justifică din nou războiul din Ucraina şi dă vina pe NATO: „Cum putem ignora capacitățile lor nucleare în aceste condiții?”

vladimir putinIncredibil! Putin, îndemnat să anexeze un oraș dintr-o țară NATO / „Să întoarcem statului nostru ceea ce ne aparține din punct de vedere istoric”

Vladimir Putin a ieşit din nou la rampă, duminică. A spus că Rusia nu are de ales decât să ia în considerare capacitățile nucleare ale NATO, întrucât alianța militară condusă de SUA urmărește înfrângerea ţării sale.

Dictatorul de la Moscova a mai zis că NATO ia parte la crimele regimului de la Kiev.

Putin consideră că Rusia e, de fapt, o victimă

„În condițiile de astăzi, când toate țările care conduc NATO au declarat că principalul lor obiectiv este de a ne provoca o înfrângere strategică, astfel încât oamenii noștri să sufere precum spun ei, cum putem ignora capacitățile lor nucleare în aceste condiții?”, a spus Vladimir Putin pentru televiziunea de stat Rossiya 1, citat de agenția de stat TASS.

El a mai acuzat Occidentul că a vrut să lichideze Rusia și este complice indirect la „crimele” comise de Ucraina „Au un singur obiectiv: să desființeze fosta Uniune Sovietică și partea sa fundamentală – Federația Rusă”, a spus Putin.

NATO va livra şi mai multe arme Ucrainei

De altfel, la începutul discursului, Putin a acuzat Occidentul și NATO că vorbeau public despre furnizarea de arme nucleare Ucrainei înainte de decizia Rusiei de a invada.

Declaraţiile lui Vladimir Putin intervin în contextul în care NATO vrea s-şi accelereze livrările de armament şi muniţie către Ucraina.

Prioritatea, urgenţa este să le furnizăm ucrainenilor armamentele care le-au fost promise pentru a le menţine capacitatea de a se apăra”, spunea secretarul generral al Alianţei, Jens Stoltenberg.

author avatar
Andrei Ștefan
569 afisari

12 COMENTARII

  1. CRIMINALILOR !!! VETI FI SPAZURATI pana la moarte ! ZOILOR !
    Alergia la adevar se trateaza cu Streangurol si Lopatin. Voi veti fi tratati sigur pentru alergie pana la sfarsitul anului.

    Românii plătesc, din contribuțiile lor la stat, 158 milioane de lei pe lună pentru peste 75.000 de refugiați ucraineni, care circulă sfidători cu bolizi de lux și se cazează la hoteluri de 5 stele. Suma este de 88 de ori mai mare decât banii furați din salariile polițiștilor și militarilor pe luna ianuarie, pe motiv că au mai ciupit și ei ceva, că nu sunt bani la buget. În rest, Slava pe toată linia. Canalul Bâstroe merge înainte, că doar nu s-o împiedica de politica slugarnică a celor care ne conduc.

    Pe scurt, despre canalul Bâstroe și cei care sapă de zor să-l adâncească nu ar fi multe de spus. Politicienii se întrec în declarații pline de indignare disimulată, iar soluția a fost pasată la Comisia Europeană. Aceeași Comisie Europeană care, atunci când a fost întrebată dacă avem voie să cerem taxă de solidaritate OMV-ului austriac, ni s-a răspuns sec că nu, bineînțeles. Mai interesant este însă răspunsul Guvernului României, care, în ultima ședință a Executivului, a aprobat suplimentarea bugetului MAI cu mai mult de 158 milioane de lei, pe motiv că atâta costă cazarea și hrana pe o lună a celor 75.300 de ucraineni din țara noastră. Suma este enormă, iar comparația cea mai la îndemână se poate face cu recentul furt din salariile polițiștilor și militarilor, de 18 milioane de lei, ceea ce înseamnă cam de 88 de ori mai mult.

    ”În vederea stabilirii sumei necesar a fi alocată din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului s-a luat în calcul acordarea unui sprijin financiar de 20 lei/persoană găzduită/zi pentru acoperirea cheltuielilor necesare asigurării hranei și un sprijin financiar de 50 lei/persoană găzduită/zi pentru acoperirea cheltuielilor necesare asigurării cazării. Astfel, pentru un număr de 75.300 de cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiți și hrăniți în luna decembrie 2022, este necesară suma de 158,1 milioane de lei, cu scadență în luna ianuarie 2023”, arată Guvernul.

    Costuri mult mai mari

    În timp ce românii din ținuturile istorice românești din Ucraina nu au voie să învețe în limba maternă, iar preoților ortodocși le este interzis să îți țină slujbele în limba română, refugiații ucrainei din țara nostră beneficiază de toate drepturile posibile. Pe lângă banii de cazare și masă, aceștia au acces gratuit la sistemul de sănătate, copiilor refugiaților li se creează locuri speciale în grădinițe, școli și licee, iar Autoritatea Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă este obligată să îi califice pe ucraineni și să le găsească, prioritar, locuri de muncă. Toate acestea, tot din banii românilor, evident. La un calcul simplu, o familie din Ucraina cu trei membri, părinți și un copil, primește de la statul român 6.300 de lei lunar. Dacă se și angajează, cei 6.300 de lei sunt bonus pe lângă salariu sau salarii. Întrebarea este câți dintre români beneficiază de astfel de sume încasate lunar? În condițiile în care marea majoritate a cetățenilor primesc salariul minim sau în jurul salariului minim, ceea ce înseamnă, la o familie cu un copil, un venit total de 4.000 de lei, cu tot cu alocație.

    Crește numărul refugiaților

    De la 15.000 de refugiați, câți erau anul trecut, numărul acestora a crescut semnificativ, la 75.300. Mai mult, deși se vorbea despre o perioadă de suportare a costurilor pentru aceștia de trei luni, cu prelungiri succesive până la un an, se pare că perioada în care România va trebui să primească refugiați și apatrizi din Ucraina va deveni nedeterminată. Chiar și Guvernul, în nota de fundamentare a Hotărârii de suplimentare a bugetului MAI, anunță faptul că situația conflictului militar dintre Federația Rusă și Ucraina se preconizează a fi una de lungă durată, ceea ce înseamnă bani și mai mulți de la buget.
    https://www.activenews.ro/opinii/Slava-merge-inainte-Statul-roman-plateste-158-milioane-de-lei-pe-luna-pentru-bunastarea-ucrainenilor-180107

  2. Bai gunoiule nazist vaxxinist, du-te inapoi pe g4media lui tapalaba, ala de a inchis acolo sectia de comentarii, unde nu mai puteti voi injura, iar acum v-ati mutat pe celelalte 2 cazemate naziste-globaliste, aka pe adevarul si pe libertatea, ca popandaii au aparut toti acolo 🙂 Bai, fii sigur ca te platesc astia zilnic bine, ca latfel iti cam mananci nervii in Bukalistan, bai sudanezule ratat 🙂 Cei ca noi intram numai pentru a va enerva, pe voi cobaii vaxxinati in cap ca niste pampasi, si pentru distractie maxima, numai aici poti sa faci ce vrei, in colonia esuata semi-bananiera a dulapului si a maciukanezului maidanez 🙂 Altfel, chiar speram ca fratii vostrii nazisti ukro-na-zi din Kievul azovist-banderist sa le sece la talharii astia din BUkale toata Delta Dunarii de la vara, sa vezi atunci cum o sa rada pana si kurcile din Alaska de sekuricii astia ca tine si cu kurkubeul 🙂 Ha ha ha 🙂 Bai rusnacilor, nu uitati, ca toate profetiile sfintilor Parinti spunca o sa dati in Bukale cu cel putin 3 ciuperkutze nucleare, una la 3coceni, una la sparlamament, si una la gubern, asa ca tineti-va de cuvant 🙂

    • Bai pamant plat, stai cuminte ca pun reptilienii pe ma-ta! Am rupt eu gura ma-tii pe nu stiu ce site-uri vomiti acolo si imi mirosea malachia a vaxxin?

  3. De cePutin e considerat dictator pt. că-și apără țara în fața invaziei nato până la granițele sale?Naziștii americani cu crimele din coreea, vietnam, serbia, afganistan, irak, siria, libia, etc, sunt sfinți?? Imbecililor pupători de coor amerloc.

  4. Alergia la adevar se trateaza cu STREANGUROL si LOPATIN, ZOILOR !

    ,,In momentul ăsta UCRAINA a devenit stat agresor al unei țări NATO!

    Violarea unor convenții și tratate intentanționale de către Ucraina prin adâncirea Canalului Bâstroe și punerea în pericol a Deltei Dunării cu toate consecințele, înseamnă nu doar TERORISM ECOLOGIC și o palmă dată întregului popor român, dar și inaltă trădare din partea politicienilor români și a conducerii UE, unde se tace asurzitor.

    Să înțelegem foarte bine acest act pentru că nu este fără precedent.

    Este rușinos… iar tăcerea voastră este CRIMINALĂ!

    Ambasada Ucrainei ar trebui pichetată ACUM iar ambasadorul expulzat inapoi in pașnica țară,vecină si niciodată prietenă UCRAINA!

    Klaus Iohannis, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania mai existați ?!” DE AURELIU SURULESCU
    https://www.activenews.ro/opinii/Aureliu-Surulescu-In-momentul-asta-UCRAINA-a-devenit-stat-agresor-al-unei-tari-NATO-180116

  5. MAI STEFANE ,te inteleg spui NATO = o culpa comuna a 27 de state !,CINE-I TARTORUL CARE COMANDA TOATA MASCARADA ?.

    • Tartorul este peste baltă și este cunoscut de către toți. Ieoropa este doar o slugă a tartorului și de aceea este sacrificată fiind dusă la sapă de lemn și la război.

  6. ░░░░░░░░░░░▄▄▄▄▄
    ░░░░░░░▄▄█████████▄▄
    ░░░░▄▀▀▀▀█▀▀▀▀▀▀█████▄
    ░░▄██████░░░░░░░░░░░▀██
    ░▐██████▌░░░░░░░░░░░░░▐▌
    ░███████▌░░░░░░░░░░░░░░█
    ▐████████░░░░░░░░░░░░░░░█
    ▐██████▌░░░░░▄▀▀▀▀▀▄░▀░▄▄▌
    ░█▀▀███▀░░░░░░▄▀█▀░░░▐▄▄▄▌
    ▐░▌▀▄░░░░░░░░░░▄▄▄▀░░░▌▀░▌
    ░▌▐░░▌░░░░░░░░░░░▀░░░░▐░▐
    ░▐░▀▄▐░░░░░░░░░░░▌▌░▄▄░▐░▌
    ░░▀█░▄▀░░░░░░░░░▐░▐▄▄▄▄▀▐
    ░░░▌▀░▐░░░░░░░░▄▀░░▀▀▀▀░▌
    ░░░▐░░░░░░░░░▌░░░▄▀▀▀▀▄▐
    ░░░▌░░░░░░░░░▐░░░░░▄▄░░▌
    ░░█▀▄░░░▐░▐░░░░░░░░░░░█
    ░█░█░▀▀▄░▌░█░░░▀▀▄▄▄▄▀
    █░░░▀▄░░▀▀▄▄█░░░░░▄▀
    ░░░░░░▀▄░░░░▀▀▄▄▄▀▐
    █░░░░░░░▀▄░░░░░▐░▌▐
    ░█░░░░░░░░▀▄░░░▌░▐▌▐
    ░░█░░░░░░░░░█░▐░▄▄▌░█▀▄
    ░░░█░░░░░░░░░█▌▐░▄▐░░▀▄▀▀▄▄
    ░░░░█░░░░░░░░░▀▄░░▐░░░▀▄░░░▀▀▄▄
    ░░░░░▀▄░▄▀█░░░░░█░░▌░░░░▀▄░░░░░█

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger