Un avion Air India cu peste 240 de pasageri la bord s-a prăbușit joi, 12 iunie, la scurt timp după decolare, pe un aeroport din vestul Indiei. Aeronava avea ca destinație Londra. Până la acest moment, autoritățile nu au făcut nicio declarație cu privire la numărul victimelor accidentului. Imagini surprinse de presa locală au arătat fum negru gros ridicându-se pe cer în apropierea aeroportului.
Avionul companiei Air India care s-a prăbușit joi, la scurt timp după decolare, în apropierea aeroportului din orașul Ahmedabad din statul Gujarat avea la bord 242 de persoane, dintre care 230 de pasageri și 12 membri ai echipajului, transmit EFE și Xinhua, potrivit Agerpres.
Directoratul General al Aviației Civile (DGCA) a identificat aeronava ca fiind un Boeing 787, care efectua zborul AI-171 cu destinația Londra-Gatwick. Conform sursei citate, la bord se aflau 2 piloți, 10 membri ai echipajului de cabină și 230 de pasageri.
11 copii la bord
Cele 242 de persoane includ 217 adulți și 11 copii, a declarat o sursă pentru Reuters. Dintre aceștia, 169 sunt cetățeni indieni, 43 britanici, șapte portughezi și un canadian.
Air India confirms that flight AI171, from Ahmedabad to London Gatwick, was involved in an accident today after take-off.
The flight, which departed from Ahmedabad at 1338 hrs, was carrying 242 passengers and crew members on board the Boeing 787-8 aircraft. Of these, 169 are…
— Air India (@airindia) June 12, 2025
Până la acest moment, autoritățile nu au făcut nicio declarație cu privire la numărul victimelor accidentului.
Apel „Mayday”, semnalând o urgență
Aeronava se afla sub comanda căpitanului Sumeet Sabharwal, un pilot instructor experimentat cu 8.200 de ore de zbor, însoțit de primul ofițer Clive Kundar, care are 1 100 de ore de experiență, a declarat autoritatea de reglementare.
În acest caz, site-ul de urmărire a aviației Flightradar24 a transmis că a primit ultimul semnal de la aeronavă la câteva secunde după decolare liu a precizat că avionul era un Boeing 787-8 Dreamliner, una dintre cele mai moderne aeronave de pasageri în serviciu.
Potrivit raportului controlorilor de trafic aerian (ATC), avionul a decolat de pe pista 23 la ora locală 13:39. Acesta a dat un apel „Mayday”, semnalând o urgență, dar ulterior nu a existat niciun răspuns din partea aeronavei, care a plonjat la sol, unde a fost observat un nor dens de fum negru.
Intervenție de urgență la fața locului
Echipe medicale și pompierii s-au deplasat de urgență la fața locului pentru a începe operațiunile de salvare. Au fost închise mai multe drumuri care duc la aeroport pentru a facilita accesul și intervenția serviciilor de urgență.
Primele informații furnizate de mass-media locale indicau faptul că un avion Air India cu cel puțin 242 de pasageri la bord s-a prăbușit joi, la scurt timp după decolare, pe un aeroport din statul Gujarat din vestul Indiei. Și că e vorba de cursa AI 171 pe ruta Ahmedabad – Londra, operată de un Boeing 787.
Imagini surprinse de presa locală au arătat fum negru gros ridicându-se pe cer în apropierea aeroportului.
BREAKING: Air India plane heading to the UK crashed in Ahmedabad, India; at least 133 people on board – ANI/REU pic.twitter.com/EcbfiY0C3h
— BNO News (@BNONews) June 12, 2025
Atenție, urmează imagini ce vă pot afecta emoțional!