Gruparea rebelă Houthi a atacat vineri, 15 decembrie, două nave în strâmtoarea Bab al-Mandab, potrivit unui oficial american din domeniul apărării. Acesta a subliniat amenințarea la adresa navelor din rutele de navigație care sunt vizate de Houthi.
Gruparea rebelă Houthi din Yemen a atacat vineri două nave sub pavilion liberian în strâmtoarea Bab al-Mandab, a declarat un oficial american din domeniul apărării, subliniind amenințarea la adresa navelor din rutele de navigație care sunt vizate de Houthi, relatează Reuters.
Din fericire, nu există victime
Un proiectil – sau posibil o dronă – a lovit una dintre nave, provocând un incendiu, dar fără a se ajunge la răniți, a precizat oficialul american.
Pe de altă parte două rachete balistice au fost lansate în cel de-al doilea atac, dintre care una a lovit o navă, provocând un incendiu.
Gruparea Houthi, care este susținută de Iran, a atacat nave pe rutele de navigație din Marea Roșie și a lansat drone și rachete asupra Israelului de la începutul războiului dintre Israel și Hamas în Gaza, într-o campanie despre care afirmă că are ca scop susținerea palestinienilor.
Cu doar două zile înainte, o dronă a rebelilor din Yemen a fost doborâtă de americani.
Distrugătorul Mason al marinei americane a doborât miercuri, 13 decembrie 2023, o dronă lansată din Yemen de gruparea rebelă Houthi.
Pentru mai multe detalii despre acest subiect, citește și
VIDEO | Dronă lansată din Yemen, interceptată de un distrugător american