AcasăȘTIRI EXTERNEVictorie istorică a stângii în Brazilia, Lula da Silva este noul președinte....

Victorie istorică a stângii în Brazilia, Lula da Silva este noul președinte. Jair Bolsonaro nu și-a recunoscut înfrângerea – FOTO&VIDEO

Victorie istorică a stângii în Brazilia, Lula da Silva este noul președinte. Jair Bolsonaro nu și-a recunoscut înfrângerea - FOTO&VIDEO / Foto: Facebook

Fostul președinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva (stânga) a obținut 50,9% din voturi în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din această țară, față de 49,1% pentru președintele de extremă-dreapta Jair Bolsonaro.

Aplaudat de o mare de oameni adunați pe bulevardul Paulista din Sao Paulo, Lula da Silva a pledat pentru „pace și unitate”, după victoria strânsă obținută în fața adversarului său.

Revenire istorică pentru al treilea mandat

Cu toate acestea, el s-a declarat „îngrijorat” de tăcerea președintelui în exercițiu, Jair Bolsonaro, care încă nu și-a recunoscut înfrângerea la mai bine de patru ore după rezultatul scrutinului de duminică din Brazilia.

Este o revenire istorică pentru fostul siderurgist în vârstă de 77 de ani, care își va începe cel de-al treilea mandat la 1 ianuarie, la 12 ani după ce a părăsit funcția cu o popularitate record (87%).

Dar și după ce a petrecut 580 de zile în închisoare, după ce condamnările pentru corupție au fost în cele din urmă anulate din cauza unui aspect tehnic. „În orice țară din lume, candidatul învins m-ar fi sunat deja pentru a-și recunoaște înfrângerea. Încă nu m-a sunat, nu știu dacă mă va suna și dacă își va recunoaște înfrângerea”, a declarat Lula adresându-se susținătorilor săi, scrie Boursorama.

Este pentru prima dată când un președinte brazilian eșuează în tentativa de a fi reales.„De la 1 ianuarie, voi guverna pentru cei 215 milioane de brazilieni, nu doar pentru cei care m-au votat”, a declarat Lula.

„Nimeni nu vrea să trăiască într-o țară divizată, într-o stare de război perpetuu. Această țară are nevoie de pace și de unitate. (…) Nu există două Brazilii, suntem un singur popor, o singură națiune”, a insistat el, referindu-se la președinția care a divizat țara a lui Bolsonaro.

Diferența de scor este cea mai mică dintre doi finaliști prezidențiali de la revenirea la democrație după dictatura militară (1964-1985).

Felicitat de Biden și de Macron

Victoria lui Lula a fost întâmpinată cu focuri de artificii și urale în marile orașe, precum Rio de Janeiro și Sao Paulo, unde sute de mii de oameni sărbătoreau pe străzi.

Lula a fost felicitat rapid de mai mulți lideri străini. Președintele SUA, Joe Biden, a salutat alegerea sa „liberă și corectă”, iar omologul său francez Emmanuel Macron a declarat că victoria sa „deschide o nouă pagină în istoria Braziliei”.

„Țara noastră este prea mare pentru a fi readusăla tristul rol de paria”, a declarat președintele ales în discursul său de victorie, asigurând că Brazilia s-a „întors” pe scena internațională.

Mai mulți aliați importanți ai lui Jair Bolsonaro i-au recunoscut înfrângerea, cum ar fi fostul judecător anticorupție Sergio Moro. „Așa este democrația. Voi fi în opoziție în 2023”, a scris pe Twitter cel care l-a trimis pe Lula la închisoare.

Tot duminică au fost aleși 12 guvernatori de stat brazilieni, printre care și Tarcisio de Freitas (pro-Bolsonaro) în statul Sao Paulo, cel mai populat și mai bogat din Brazilia.

author avatar
Tudor Borcea
325 afisari

4 COMENTARII

  1. Alt comunist ca isi va duce tara de ripa la sfaturile binevoitoare ale americanilor!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger