Anunţ dezarmant pentru cei care sperau că Vladimir Putin este bolnav. După zvonurile cum că liderul de la Kremlin ar suferi de cancer în stare terminală, Aleksander Lukașenko a făcut public „buletinul medical” al prietenului său de la Moscova.
„Vladimir Putin este sănătos, întreg la minte şi într-o formă mai bună ca niciodată”, a spus Lukașenko.
A avertizat că Putin „ne îngroapă” pe toţi
Rusia a folosit Belarus ca punct de pregătire pentru invazia din Ucraina la 24 februarie. Liderii occidentali au sugerat că Putin a făcut o eroare de calcul costisitoare prin lansarea asaltului militar asupra Ucrainei, unde forţele ruseşti au suferit pierderi grele, iar avansul lor a stagnat în mare parte în ciuda superiorităţii lor aparente.
„El şi cu mine nu ne-am întâlnit doar ca şefi de stat, suntem în relaţii de prietenie”, a declarat Lukaşenko, cel care a continuat: „Sunt absolut la curent cu toate detaliile sale, în măsura în care este posibil, atât de stat, cât şi personale”.
Prşedintele Belarusului a respins ideea că Putin, care are 69 de ani, nu se află la apogeul puterilor sale.
„Occidentul, şi voi, ar trebui să vă scoateţi din cap această prostie, această ficţiune. Putin este absolut în formă, este mai în formă ca niciodată…
Este o persoană complet sănătoasă, sănătoasă, sănătoasă din punct de vedere fizic – este un atlet.
Aşa cum se spune aici – o să răcească după ce ne îngroapă pe toţi”, a declarat Aleksander Lukașenko.