Cauta

Vaticanul închide ochii pentru a face pe plac Chinei

Beijingul și Sfântul Scaun au decis prelungirea pe o perioadă de doi ani a unui acord preliminar referitor la numirea episcopilor romano-catolici în China , în ciuda avertismentelor din partea Statelor Unite care denunțau represiunile Partidul Comunist Chinez asupra catolicilor.

“China şi Vaticanul au decis, după consultări amicale, să prelungească cu doi ani acordul temporar privind numirea episcopilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Zhao Lijian. China şi Sfântul Scaun au semnat în septembrie 2018 un acord menit să pună capăt unui diferend, ce dura de aproape 70 de ani, cu privire la numirea episcopilor în ţara asiatică. Acordul, cu posibilitate de prelungire, expira joi, 22 octombrie. Prin confirmarea apropierii sale de Beijing, Roma ignoră criticile din partea Statelor Unite, care îi ceruseră să nu reînnoiască acordul bilateral. „Acordul dintre China și Vatican nu i-a protejat pe catolici împotriva acțiunilor Partidului Comunist Chinez”, a denunțat luna trecută secretarul de stat american Mike Pompeo. Chiar înainte de reînnoirea acordului cu Beijingul, mâna dreaptă a papei Francisc, cardinalul Pietro Parolin, a declarat reporterilor că Vaticanul este „fericit”. “Desigur, există numeroase probleme pe care acordul încă nu își propune să le rezolve”, a adăugat înaltul prelat, refuzând să vorbească despre persecuția catolicilor chinezi.

„Sinizarea” religiei

Catolicii din China sunt divizaţi de multă vreme între o biserică “subterană” considerată ilegală de regimul comunist şi tradiţional fidelă papei, şi o biserică “patriotică”, supusă regimului. Conform acordului din 2018, papa Francisc a recunoscut opt episcopi numiţi iniţial de Beijing fără aprobarea sa. De partea cealaltă, cel puţin doi foşti episcopi ai bisericii clandestine au fost recunoscuţi de Beijing.

După cum s-a dovedit însă, concesiile oferite de Vatican nu le-au făcut viaţa mai uşoară credincioşilor din biserica clandestină, estimaţi numeric la circa jumătate din cei 12 milioane de catolici din China. Catolicii chinezi, ca şi alţi credincioşi, sunt supuşi de mai mulţi ani unei politici de “sinizare”, tradusă prin distrugerea de biserici sau de cruci aşezate în vârful edificiilor, sau prin închiderea de grădiniţe confesionale. Totodată, preoții catolici disidenți au fost puși în arest la domiciliu, li s-a interzis să slujească, iar unii au fost torturați. Cu toate acestea, papa Francisc, care a vorbit în trecut despre “visul” său de a vizita China, încearcă să restabilească legăturile cu regimul comunist, rupte în plan diplomatic în 1951. Cu ce consecințe și, mai ales, cu ce preț?

Ultimele stiri

  • Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, va fi adus marți în România. A fost preluat din Turcia
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • Parlamentul alege azi noii președinți ai celor două Camere. Grindeanu, propus de PSD la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Exit mobile version