AcasăȘTIRI EXTERNEVarianta Omicron avansează. Reuniune de urgență a țărilor G7

Varianta Omicron avansează. Reuniune de urgență a țărilor G7

Varianta Omicron avansează. Reuniune de urgență a țărilor G7

Miniștrii Sănătății G7 se întrunesc de urgență luni, 29 noiembrie, la Londra, în Marea Britanie, pe fondul îngrijorării cu privire la noua variantă Omicron a Covid-19, care continuă să se răspândească în întreaga lume, în ciuda închiderii granițelor. 

Miniștrii Sănătății din Franța, SUA, Canada, Germania, Italia, Japonia și Marea Britanie se întâlnesc „pentru a discuta despre evoluția situației privind varianta Omicron”, în cadrul unei „reuniuni de urgență”, a anunțat Londra, aflată în fruntea președinției rotative a G7.

Reuniunea intervine pe măsură ce cazuri legate de noua tulpină au fost detectate în țările G7, din Canada până în Italia, inclusiv Marea Britanie și Germania.

OMS cere granițe deschise

În Franța, detectarea variantei Omicron este „foarte probabil o chestiune de ore”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Olivier Véran.

În timp ce pandemia a ucis deja peste cinci milioane de oameni în întreaga lume, de la sfârșitul anului 2019, apariția variantei Omicron a fost considerată „îngrijorătoare” de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Cu toate acestea, OMS pledează pentru menținerea granițelor deschise. Considerându-se deja „pedepsită” pentru dezvăluirea existenței variantei la ea acasă, Africa de Sud a cerut ridicarea „imediată și urgentă” a restricțiilor de călătorie. Malawi a denunțat că restricțiile de călătorie țin de „afrofobie”.

Prima „imagine” a variantei Omicron

Prestigiul spital Bambino Gesù din Roma a publicat o primă „imagine” a noii variante, care arată că are mult mai multe mutații decât varianta Delta, dominantă în prezent.

„Alte studii ne vor spune dacă această adaptare este neutră, mai puțin periculoasă sau mai periculoasă”, au spus cercetătorii.

Cazurile s-au înmulțit oricum, mai ales în Europa. Noua variantă B.1.1.529 reprezintă un risc „ridicat spre foarte ridicat” pentru Europa, potrivit agenției de sănătate a Uniunii Europene.

Chiar înainte de apariția sa, continentul se confrunta cu un focar epidemic legat de varianta Delta, cu restabilirea restricțiilor sanitare nu întotdeauna bine acceptate în unele țări ca Austria, unde zeci de mii de oameni au mărșăluit în acest weekend împotriva obligației de vaccinare.

Potrivit OMS, datele preliminare sugerează că varianta Omicron prezintă „un risc crescut de reinfecție”. Niciodată o variantă nu a provocat atât de multă îngrijorare în lume de la apariția Deltei, deja foarte contagioasă, scrie AFP.

Cursă „contracronometru”

Pe partea lor, producătorilor de vaccinuri AstraZeneca, Pfizer/ BioNTech, Moderna și Novavax și-au exprimat încrederea în capacitatea lor de a lupta cu tulpina Omicron.

Va fi nevoie de „câteva săptămâni” pentru a înțelege nivelul de transmisibilitate și virulență al noii variante, a declarat vineri OMS.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a estimat la „două-trei săptămâni” timpul necesar laboratoarelor pentru a determina dacă ar trebui să-și adapteze vaccinul, solicitând duminică să se dubleze măsurile de precauție sanitare pentru a „economisi timp” în cadrul acestei „curse contracronometru”.

author avatar
Tudor Borcea
82 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger