AcasăȘTIRI EXTERNEVaccinarea obligatorie nu va opri valul Covid-19. Ce spun experții din Germania

Vaccinarea obligatorie nu va opri valul Covid-19. Ce spun experții din Germania

Vaccinarea obligatorie nu va opri valul Covid-19. Ce spun experții din Germania

Va deveni Germania a doua democrație occidentală, după vecinul de la sud, Austria, care va institui vaccinarea obligatorie împotriva Covid-19?

Doar două treimi dintre germani au fost vaccinați, lăsând națiunea de 83 de milioane de locuitori expusă unui al patrulea val-record de infecție cu varianta Delta, extrem de contagioasă.

Libertatea cui?

Așa cum susțin guvernatorii a două landuri din sud, puternic afectate, singura modalitate de a elibera societatea de restricțiile sociale care vizează stăpânirea Covid-19 – și salvarea unităților de terapie intensivă de la colaps – este de a vaccina cât mai mult posibil.

„Vaccinarea obligatorie nu încalcă dreptul la libertate – cu atât mai mult, este o condiție prealabilă pentru ca noi să ne recâștigăm libertatea”, au scris liderii Markus Söder din Bavaria și Winfried Kretschmann din Baden-Württemberg într-un articol de opinie pentru Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Deloc surprinzător, scepticii la vaccinuri și-au exprimat puternicul dezacord. Mai ales după protestele masive din Austria, după instituirea carantinei naționale și vaccinării obligatorii. Și după protestele din Olanda și Belgia. Cu toate acestea, publicul german susține în linii mari vaccinarea. Un sondaj publicat de săptămânalul de știri Der Spiegel în această săptămână a constatat că 72% dintre cei chestionați au fost pentru și doar 20% împotrivă.

În timp ce autorii articolului din FAZ ar putea părea un cuplu ciudat – Söder este un conservator, în timp ce Kretschmann este singurul ministru al „verzilor” al Germaniei – lor li se alătură în apelurile lor pentru un mandat larg de vaccin alți lideri regionali. Este important pentru că, în conformitate cu configurația federală a Germaniei, cele 16 landuri ale țării principale responsabile de măsurile sanitare.

Ministrul Sănătății: „Nu vom întrerupe valul cu vaccinarea obligatorie”

Cu Germania încă într-o tranziție politică după înfrângerea conservatorilor cancelarului Angela Merkel la alegerile generale din septembrie, un mandat de vaccinare la nivel național nu este o perspectivă imediată. Totuși, dezbaterea este aprinsă.

Ministrul Sănătății, Jens Spahn, a numit marți cererile de vaccinare obligatorie o „distragere a atenției”, spunând: „Nu rezolvă problema noastră acută. Nu vom întrerupe acest val cu vaccinarea obligatorie. Ar veni mult prea târziu”.

Două dintre cele trei partide care negociază pentru a forma un guvern de coaliție de centru-stânga – Social-Democrații (SPD) și Liberi Democrați (FDP) – au atras reproșuri din partea celui mai proeminent virusolog al țării, Christian Drosten, pentru că s-au opus ideii.

Institutul Robert Koch: „Doar ca ultimă soluție”

Lothar Wieler, șeful Institutului Robert Koch (RKI) pentru boli infecțioase, a declarat că ultimul val de Covid-19 este o urgență națională. Cu toate acestea, el nu a lansat un apel categoric pentru vaccinarea obligatorie, spunând că ar trebui să fie considerată doar ca „ultimă soluție”.

Marți, RKI a raportat al 16-lea record consecutiv de infecții săptămânale – aproape 400 la fiecare 100.000 de persoane. Peste 99.000 de oameni au murit în Germania din cauza Covid-19.

„Fundamental” în acord cu Constituția

În ciuda promisiunii Angelei Merkel, care va părăsi în curând funcția de cancelar, după 16 ani de guvernare, că „nu va exista vaccinare obligatorie”, experții spun că există o bază legală pentru un astfel de pas.

„Un mandat general de vaccinare este fundamental în conformitate cu Constituția”, a declarat Franz Mayer, profesor de drept public la Universitatea din Bielefeld, pentru grupul de presă RND. „Libertatea individului se termină acolo unde pune în pericol libertatea și sănătatea celorlalți – și asta s-ar aplica dacă campania de vaccinare eșuează”.

Pe lângă amenzi, o sancțiune care ar putea fi impusă persoanelor nevaccinate ar fi să le fie retrasă asigurarea de sănătate, a argumentat Mayer, deoarece persoanele nevaccinate sunt mult mai susceptibile să se îmbolnăvească grav și să ajungă la terapie intensive, scrie Politico.

„Și dacă nu ai bani de amendă? Te duci la închisoare?”

Dar aceste măsuri sunt considerate că vor întări rezistența celor sceptici vizavi de vaccinuri. „Este vital să susținem obligația de a te vaccina cu explicații și comunicare eficiente”, a spus Katrin Schmelz, psiholog la Universitatea din Konstanz. „Acest lucru este deosebit de important pentru că poate duce la o reacție sfidătoare de «nici vorbă»”.

Austria ia în considerare amenzi de până la 3.600 de euro pentru opozanții vaccinării. Austria deține un registru central de vaccinare, nu și Germania.

Ministrul Sănătății, care s-a opus vaccinării obligatorii, a prezentat problema ca o chestiune de libertate și responsabilitate. „Aceasta nu este doar o chestiune juridică, ci este o chestiune a relației dintre cetățean și stat”.

Aplicarea de amenzi ar ridica întrebarea cât de grele ar trebui să fie acestea și dacă ar discrimina între bogați și săraci. „Și dacă nu ai banii”, a întrebat Spahn, „te duci la închisoare?”

author avatar
Tudor Borcea