AcasăȘTIRI EXTERNEVa face Donald Trump o graţiere surprinzătoare, la final de mandat? ONU,...

Va face Donald Trump o graţiere surprinzătoare, la final de mandat? ONU, lobby pentru un personaj controversat

Julian AssangeVa face Donald Trump o graţiere surprinzătoare, la final de mandat? ONU, lobby pentru un personaj controversat

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, riscă 175 de ani de închisoare pentru că a difuzat, din 2010, peste 700.000 de documente clasificate privind activităţile militare şi diplomatice americane, în special în Irak şi în Afganistan.

Acum, raportorul ONU asupra torturii i-a adresat marţi o scrisoare deschisă preşedintelui american Donald Trump pentru a-i cere să-l graţieze pe Assange.

Ce scrie în scrisoarea trimisă lui Donald Trump?

Vă cer să-l graţiaţi pe dl Assange, pentru că nu este, şi nu a fost niciodată, un duşman al poporului american.

Organizaţia sa, WikiLeaks, luptă împotriva secretului şi a corupţiei în lumea întreagă şi, în consecinţă, acţionează în interesul public atât al poporului american, cât şi al umanităţii întregi„, a scris în scrisoarea sa Niels Melzer.

Graţiindu-l pe dl Assange, dle preşedinte, aţi trimite un mesaj clar de justiţie, de adevăr şi de umanitate poporului american şi lumii.

Aţi reabilita un om curajos care suferă din cauza injustiţiei, a persecuţiei şi a umilirii timp de peste un deceniu, pur şi simplu pentru că a spus adevărul„, a adăugat el, preluat de Agerpres.

Julian Assange ar putea fi extrădat în SUA

Justiţia britanică a fixat joi pentru 4 ianuarie decizia sa privind cererea de extrădare a lui Julian Assange, depusă de SUA, care vrea să-l judece pentru difuzarea a sute de mii de documente confidenţiale.

În aşteptarea deciziei britanice, fondatorul WikiLeaks este încarcerat în închisoarea londoneză de înaltă securitate Belmarsh, unde condiţiile sale de detenţie au fost denunţate de Niels Melzer.

Ce scuze i-a găsit ONU lui Julian Assange?

Potrivit raportorului ONU, Julian Assange nu a piratat sau furat niciuna dintre informaţiile pe care le-a publicat, ci le-a obţinut „plecând de la surse şi documente autentice, la fel ca orice alt jurnalist de investigaţie serios şi independent„.

De asemenea, a mai precizat raportorul, „să-l urmăreşti penal pe Assange pentru că a publicat informaţii adevărate privind erori oficiale grave, fie că ele s-au întâmplat în America sau altundeva în lume, ar însemna să-l împuşti pe mesager„.

author avatar
Andrei Ștefan
261 afisari

1 COMENTARIU

  1. ce parodie de la onu ca cer ei asa ceva !!!!!!!ii arunca un bolovan lui trump sa vada ce face.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger