Cauta

Ungaria stă la pândă! Bucata din Ucraina pe care o vrea Budapesta, dacă Rusia câştigă războiul

Ungaria stă la pândă! Bucata din Ucraina pe care o vrea

Viktor Orban, nervos după ce UE a cerut din nou bani pentru Ucraina, pe fondul scandalului de corupţie de la Kiev: „Trimiți încă o ladă de vodcă unui alcoolic”

Ungaria sau, cel puţin, o parte a oamenilor politici din această ţară au serioase motive să spere că Rusia va câştiga războiul din Ucraina.

În scenariul de mai sus, partidul de extremă dreapta maghiar Mi Hazank (Patria noastră), va revendica Transcarpatia.

150.000 de etnici maghiari trăiesc în acea zonă

Este vorba despre o regiune din vestul Ucrainei unde trăiesc circa 150.000 de etnici maghiari.

Laszlo Toroczkai, liderul Mi Hazank, a făcut aceste remarci la o conferinţă în care partidul – care are şase parlamentari în Legislativul ungar, cu 199 de legiuitori – a fost gazda, printre alţii, a unor lideri de extremă dreapta din AfD din Germania şi din Forumul Olandez pentru Democraţie.

“În ceea ce priveşte războiul din Ucraina, mesajul nostru este foarte simplu: încetarea imediată a focului, pacea şi o soluţionare prin discuţii”, a afirmat Toroczkai într-un video postat pe site-ul partidului său, în care cere autonomie pentru etnicii maghiari din Transcarpatia.

„Dacă acest război se încheie cu pierderea statalităţii de către Ucraina, pentru că există şi această variantă, atunci, în calitate de unic partid ungar care a luat această poziţie, permiteţi-mi să semnalez că revendicăm Transcarpatia”, a insistat el, atrăgând aplauze din mulţime.

Maghiarii vor graniţă cu Polonia

Ministerul de Externe al Ungariei şi Ambasada Ucrainei la Budapesta nu au oferit un răspuns imediat la întrebările trimise prin e-mail pentru comentarii despre remarcile lui Torockzai.

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, urmează să se întâlnească luni în vestul Ucrainei cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba şi cu prim-ministrul Denîs Şmîhal, pentru a pregăti terenul pentru o posibilă întâlnire între liderii celor două ţări.

Ultimele stiri

  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Citrice destinate furajării animalelor, vândute în România ca produse de calitatea I: avertisment dur al ANPC FOTO
  • Taxa turistică de 10 lei, miza bugetară a Capitalei: Primăria estimează venituri de 15 milioane de lei
  • Știai că stomacul produce 90% din serotonina corpului? – Intestinul ca „al doilea creier”
  • Viagra, soluția neașteptată pentru bradul de Crăciun: metoda care face pomul să rămână verde mai mult timp
  • Mesele de sărbători fără excese: cum să te bucuri de preparate tradiționale fără disconfort
  • Previziunile Babei Vanga pentru 2026. Ce a prezis vestita clarvăzătoare despre un nou Război Mondial
  • Taxă „de horoscop”, introdusă la Spitalul Clinic din Suceava. Pentru ce se cere, de fapt, 100 de lei
  • Cele mai frumoase 9 târguri de Crăciun din Europa
  • Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează
  • Exit mobile version