AcasăȘTIRI EXTERNEUngaria, la vânătoare de migranți ilegali. Ridică noi garduri la frontieră și...

Ungaria, la vânătoare de migranți ilegali. Ridică noi garduri la frontieră și le înalță pe cele vechi

ungariaUngaria, la vânătoare de migranți ilegali. Ridică noi garduri la frontieră și le înalță pe cele vechi / foto: Balkan Insight

Alertă la Budapesta, după ce numărul migranților din Europa a crescut considerabil. Autoritățile de la Budapesta au fost nevoite să apeleze la mai multe măsuri pentru a opri exodul de oameni.

Guvernul ungar a anunţat sâmbătă consolidarea măsurilor de securitate la frontierele cu Serbia şi Croaţia, după ce a depistat că numărul migranților a crescut, potrivit Daily News Hungary.

Gardurile de la granița cu Serbia, înălțate

Conform unui decret emis de premierul Viktor Orban, vor fi efectuate lucrări pentru a creşte înălţimea gardurilor care au supraviețuit valului migrator uriaș din anul 2015 şi vor fi ridicate noi garduri la granița cu Croaţia, în zona parcului naţional Duna-Dráva.

Peste 100.000 de migranţi au venit de la începutul anului pe ruta balcanică, a declarat ministrul ungar de externe, Peter Szijjártó.

Autoritățile din Ungaria au anunțat că au început să recruteze patrule de „vânătoare de frontieră” pentru a le desfăşura la graniţa sudică a Ungariei împotriva migraţiei ilegale. Poliția a pregătit peste 2.200 de agenţi, potrivit Agerpres.

Mai mulți polițiști la frontieră

Anunţul Budapestei despre sporirea măsurilor de protecţie la graniţe vine la o zi după ce noul guvern sloven de centru-stânga, condus de liberalul proeuropean Robert Golob, a declarat că s-a dat drumul la demontarea gardului ridicat în anul 2015 la frontiera Sloveniei cu Croaţia de către fostul guvern condus de conservatorul Janez Jansa, care a fost un aliat al lui Viktor Orban.

Peste 100.000 de migranţi au venit de la începutul anului pe ruta balcanică, a motivat ministrul ungar de externe, Peter Szijjártó.

Comisia Europeană a acuzat Ungaria în nenumărate rânduri de încălcarea statului de drept după măsurile luate împotriva migranților.

author avatar
Andreea Vlad