AcasăȘTIRI EXTERNEUngaria ar putea ieși din Uniunea Europeană. Primul pas a fost deja...

Ungaria ar putea ieși din Uniunea Europeană. Primul pas a fost deja făcut!

ungariaUngaria ar putea ieși din Uniunea Europeană. Primul pas a fost deja făcut!

Un politician maghiar de extremă dreaptă a făcut un anunț care a trimis o undă de șoc la conducerea Uniunii Europene. János Volner și-a redenumit partidul care îi poartă numele în Partidul „Huxit” pentru a-i reprezenta pe maghiarii care vor ca țara lor să părăsească Uniunea Europeană, relatează Euractiv.

Janos Volner a părăsit partidul Jobbik în octombrie 2018 și s-a alăturat mișcării de extremă dreapta numită “Mișcarea Patria Noastră”.

Partidul Huxit vrea să scoată Ungaria din UE

Ulterior, în anul 2020, el a anunțat înființarea Partidului Volner, care va purta numele, de acum încolo, de Partidul Huxit. Potrivit mesajului postat pe Facebook de către acesta, partidul are ca scop scoaterea Ungariei din Uniunea Europeană.

„Prima fază de un an și jumătate din viața partidului Volner a luat sfârșit astăzi. În viitor – semnalând următorul nostru mare obiectiv – vom continua sub numele de Huxit Party. Cel mai important obiectiv al nostru este să obținem ieșirea Ungariei din Uniunea Europeană”, a spus el.

Țările UE intră într-o „eră autodistructivă”

Janos Volner spune că statele membre ale Uniunii Europene intră „într-o eră autodistructivă subordonată idealurilor liberalismului extrem”.

El a mai spus că uniunea economică se transformă din ce în ce mai mult “într-o uniune bazată pe ideologie, ale cărei consecințe sociale sunt în contradicție cu voința poporului maghiar”.

Pe de altă parte el a mai spus că este nemulțumit de faptul că Ucraina va fi reconstruită cu bani europeni, subliniind că și maghiarii vor trebui să plătească pentru acest lucru.

author avatar
Andreea Vlad
3.821 afisari

29 COMENTARII

  1. UE e o idee buna,dar ce este azi UE nu mai are legatura cu democratia.Au concentrat toata puterea in cateva persoane impuse de „licurici”. Ceea ce face Ungaria nu e chiar unic,mai sunt si alte tari care au nemultumiri.Chiar si englezii cand au iesit au tras un semnal de alarma cu dictatura Bruxelului.Ursula nu e singura persoana mai exista si altii care pot conduce

  2. Are dreptate boanghina ungurească. Ceea ce-i acum nu seamăna cu ceea ce a fost la înființare. România aderat la altceva, nu la ceea ce vor acum alde ursuleasa multifătătoarea.

        • evident n-ai vazut parada lu’ putinica fara frica p u l a mica, ce strigau toti bravii vatnici?URAAAAAAAAAAAAAAAAAA!

      • de ce cantati ma imnul secuiesco-bozgoresc? Asta nu e penala? Nu va place la romanika mergeti ma la ai tai in Hungarica extremisti nenorociti. Nu v-a ajuns cate crime ati facut la romani dealungul secolelor? Mereu inventati la drepturi.Du-te ba in Ungaria sa va dea drepturi,Romania e tara saraca si nu va poate da ce vreti voi. V-o cautati cu lumanarea.Ii lingeti pe rusi poate,poate va ajuta sa furati iar de la popoare.Ati venit din salbaticie pustiind civilizatia Europei si vreti sa traiti in continuare in aceeasi salbaticie. Plecati in Siberia de unde ati venit daca va deranjeaza Europa.Pe cehi i-ati dezbinat.Ii mai aveti pe sarbi pe noi si pe ucraineni/

        • pai in mintea lor secuimea este hungarika. oricum respect pt faptul ca isi canta imnul. au c o a i e!

    • Voi ce, ați crezut, ca aceasta uniune europeana va fi mereu lapte și miere, ia ademenit cu tot felul de chilipiruri și servicii de 1000de € pe cei cu resurse naturale și potențial natural de prăduit , apelând la guverne conduse de cozi de topor, iar acum vine decontul, nimic nu este gratis

  3. daca o fac , o fac spre binele lor mental , altfel inebunesti cu cloaca de homosexuali de la brxls , cu aberatiile lor . trebuie sa mai ramana si oameni intregi la cap . englejii spre cinstea lor au fost primii care au mirosit mizeria UE .

  4. Șantajul ideologic și financiar practicat de Ursulla este grețos.

    Așa e diemocrația: cand ies ai lor, cu ajutorul mașinăriei de propagandă DW, RFI, Europa Liberă și ziarele străine gen Libertatea, PresseOne, etc, a serviciilor, ambasadelor atunci e minunat. Dacă poporul votează impotriva propagandei oficiale, ii șantajăm ca pe polonezi si unguri pana cedează.

    Ei surpriză, Ungurii nu cedează. Dacă le taie fondurile europene, Ungurii NU vor mai contribui la bugetul UE,. Ieșirea lor ar insemna pierderea unor miliarde date mai degrabă clientelei, dar ar insemna că scapă de pauperizarea ecologistă, de ideologii tampite și de preț triplu la energie. Așa că se scot ușor. Europa in schimb cand va mai zâmbi la poză o sa ii lipsească un dinte și credibilitatea ei se scufundă, mai ales acum că au devenit vizibil și anexa americanilor și se condamnă la suicid energetic.

  5. Pai, daca iesim din (m)U(i)E, unde vor fugi ”ghioceii” nostri sa pupe dos…,pardon sa parasca, pe ala, pe ala, sa ceara voie la toal…pardon, sa ceara voie sa faca ceva, UNDE ??? Eu stiu unde… voi stiti ???? Ca noi fara dos…nu facem fata…

  6. UE, ONU, OMS s.a. – sub rezerva cā ar mai fi, pe acolo, si niscaiva de bunā credintā, dar fārā putere concretā – sunt entitāti mafiote si sugātoare de bani publici sau mai servesc si interesul public? Nota Bene – Statul Român, de asemenea, dupā 1989, a devenit unul de tip mafiot?

  7. Uniunea Europeană este în momentul de față o colonie a marelui licurici obez, retardat și arogant administrată de peste ocean. Ca să li se aprobe și permită homosexualitatea, perversiunile și pedofilia s-au predat licuriciului și acum execută ordinele fără crâcnire. Șefii satrapiilor ieoropene sunt doar niște scursuri obediente care urinează în capul propriilor popoare pentru un blid de zamă în libertate. Bine face Ungaria dacă iese din UE și la fel ar trebui să facem și noi. Problema e că argații noștri libidinoși și târâtori ca râmele precum ciolacă, câtzu sau johhanis sunt cu gândul doar la modificarea Constituției în așa fel încât și dacă vrem la toaletă să nu putem merge fără aprobare de la bruxxel.

  8. UE trebuie desfiintata, este un esec total. Toate datoriile acumulate prin UE trebuie anulate

  9. Si cu ce or sa traiasca astia cu carnea pusa sub saua calului de stramosii lor ?? Pe noi ne au supt destul si e timpul sa i zicem basta lui orban ca a fi bun e sinonim cu prost iar Gojdu care i a mancat banii pe nedrept prin coruptie trebuie sa
    le stea in gat!!!

  10. Si mai nou, comisia ieuropeana negociaza cu OMS preluarea autoritatii medicale europene in caz de pandemie. Adica la urmatoarea p(l)andemie, care sigur va veni, nicio tara nu va mai decide politica medicala, ci OMS va stabili, medicatia, vaxinarea (obligatorie, desigur), lockdown-uri, tot!

  11. mUE este pe catafalc. Zilele ii sunt numarate.Aceasta organizatie satanista va fi dezmembrata in foarte scurt timp.
    Momentul final al celui de-al treilea razboi mondial atipic in care ne aflam de doi ani si ceva, care acum urmeaza sa se incheie,
    il va reprezenta distrugerea a 34 de cladiri satanice, printre care Parlamentul European, Cladirea Vaticanului, Palatul regal englez si altele.
    Presa nu spune adevarul, dar Cabala este decimata si in scurt timp mascarada se va incheia cu victoria Omului creat de Dumnezeu, si infrangerea reptilienilor – Balaurului.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger