Presa italiană notează că un șofer român, în vârstă de 40 de ani, a intrat cu mașina în coloana oficială a președintelui american Joe Biden. Românul a tamponat una dintre mașinile blindate are corupului diplomatic american.
Corriere della Sera scrie că bărbatul a fost rănit la o mână, însă nu grav.
Coloana oficială avea 35 de maşini
Coloana oficială a preşedintelui SUA e compusă din cel puţin 35 de maşini, majoritatea blindate. Accidentul s-a produs în centrul Romei, după ce preşedintele american s-a întâlnit la Vatican cu papa Francisc şi înaintea primirii lui Biden, la sediul palatului din Quirinale, de către preşedintele Italiei, Sergio Mattarella.
„Impactul a fost unul destul de violent”, susţine publicaţia Corriere della Sera. Şoferul limuzinei americane nu a fost rănit, iar coloana oficială a preşedintelui SUA şi-a continuat drumul pe traseu.
Joe Biden s-a întâlnit cu Sergio Mattarella
Președintele SUA a ajuns în Italia joi noapte și se află în Europa pentru a participa la două summituri importante.
Liderul SUA este așteptat la reuniunile G20. Este al doilea turneu european al lui Joe Biden, de când a preluat mandatul.
Prima sa oprire oficială a fost la Vatican unde a fost primit de Papa Francisc. După această vizită, Joe Biden e aşteptat să participe la reuniunile G20.