Cauta

Un noiembrie nemilos pentru Italia

Nu va fi nevoie de prea mult pentru a împinge Italia, care este foarte îndatorată, într-o criză a datoriilor, deoarece deja flirtează cu randamente ale obligațiunilor apropiate de niveluri nesustenabile.

Riscul cel mai mare este acela al unei greve a cumpărătorilor, asemănătoare cu recenta prăbușire a pieței britanice a titlurilor de stat. Ceea ce se va întâmpla luna viitoare va fi crucial pentru viitorul economic al națiunii.

Multe lucruri trebuie să se îmbine armonios în noiembrie, inclusiv crearea unui nou guvern italian cu un ministru de finanțe acceptabil și reconvocarea Parlamentului.

Imediat după aceea vine bugetul anual care trebuie să treacă de controlul Comisiei Europene înainte de sfârșitul anului.Acest proces, întotdeauna complicat, este posibil să fie și mai fracturat din cauza unui deficit bugetar mai mare și a unei creșteri a împrumuturilor.

Având în vedere că anul viitor trebuie refinanțate obligațiuni guvernamentale în valoare de 245 de miliarde de euro și 230 de miliarde de euro în 2024, există foarte puțin loc de eroare.

Până în prezent, noul prim-ministru ales Giorgia Meloni, șefa partidului Frații Italiei și liderul unei coaliții de dreapta, a avut grijă să nu provoace prea multe valuri fiscale de când a câștigat alegerile din 25 septembrie.Din nefericire, nu totul este floare la ureche, deoarece Fabio Panetta, respectatul membru al consiliului de administrație al Băncii Centrale Europene, despre care se spune că ar fi fost prima ei alegere pentru funcția de ministru de finanțe, a refuzat această oportunitate.

Președintele Sergio Mattarella are puține puteri executive, dar trebuie să aprobe numirile ministeriale; ministrul de finanțe este rolul cheie, iar un tehnocrat a fost de obicei preferat pentru a calma nervii de la Bruxelles în ceea ce privește rigoarea fiscală.

Randamentele italiene pe 10 ani au crescut de peste patru ori în acest an, ajungând la 4,7%. Dar în cazul datoriilor cu scadențe mai scurte se resimte cu adevărat durerea provocată de creșterea ratelor oficiale ale BCE. Randamentele pe trei ani, care erau negative la începutul anului, depășesc acum 3,5%; costurile de împrumut cresc la peste 4% pentru datoriile cu scadența la cinci ani și mai mult.  Diferența de randament pe 10 ani între datoria Italiei și cea a Germaniei a crescut la peste 250 de puncte de bază.

Italia s-ar putea afla în cea mai mare vulnerabilitate politică tocmai atunci când muniția BCE pentru a apăra piețele de obligațiuni periferice din zona euro este la cel mai scăzut nivel.

Cu o datorie de un sfert de trilion de euro de refinanțat anul viitor, Italia va costa anual 11 miliarde de euro în plus dacă randamentele rămân atât de ridicate, deoarece rata medie a dobânzii la datoria sa se va tripla. Este greu de știut unde și când va ajunge punctul de cotitură pentru sustenabilitatea datoriei țării – dar cu siguranță se apropie tot mai mult de marginea prăpastiei.

Moody’s Investors Service a precizat, în revizuirea din 5 octombrie a ratingului  Italiei, care are deja o perspectivă negativă, că încercările noii coaliții de a reformula Planul național de redresare și reziliență negociat de premierul demisionar Mario Draghi ar crește riscurile unei retrogradări. Astfel, Italia ar rămâne cu o evaluare de tip junk.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version