AcasăȘTIRI EXTERNEUn milion de oameni, așteptați la funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Coada...

Un milion de oameni, așteptați la funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Coada va ajunge la 16 kilometri – FOTO/VIDEO

Un milion de oameni, așteptați la funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Coada va ajunge la 16 kilometri – FOTO/VIDEO

Coada pentru un moment de reculegere la sicriul reginei Elisabeta a II-a, depus în Westminster Hall ar putea ajunge la 16 kilometri. Sute de mii de britanici așteaptă ore în șir pentru a-și lua rămas bun de la regină.

Cea mai mare ceremonie organizată după război

Regina însăși aprobase planurile pentru propria înmormântare. Luni, sicriul ei va părăsi Marea Sală a Palatului Westminster puțin după ora 10:30, purtat de aproximativ 100 de soldați ai marinei până la catedrala Westminster Abbey.

Aproape 2.000 de persoane, printre care președintele SUA, vor participa la slujba care se va încheia în jurul prânzului, cu două minute de reculegere. Aeroporturile londoneze își vor înceta toate operațiunile pentru a asigura o liniște deplină pe cerul britanic. Se spune că este cea mai mare ceremonie organizată în Marea Britanie după cel de-al Doilea Război Mondial.

Apoi va începe adevărata ultimă călătorie a Elisabetei a II-a, spre castelul său din Windsor. La sfârșitul după-amiezii, Familia Regală se va reuni acolo pentru o altă slujbă, împreună cu personalul suveranului. Elisabeta a II-a va fi înmormântată în cripta capelei în același timp cu soțul ei, prințul Philip, în cadrul unei ceremonii finale care va avea loc la începutul serii, în prezența rudelor sale.

Coadă nesfârșită, britanicii răbdători

Între timp, britanicii continuă să stea la coadă la Londra pentru a-i aduce un ultim omagiu Elisabetei a II-a. Această coadă nesfârșită este menținută în calm și perfect organizată.

Joi seara, coada se întindea pe aproape opt kilometri. Regulile sunt precise: persoanele aflate la coadă primesc o brățară cu un număr. 500 de toalete mobile au fost instalate de-a lungul traseului – iar autoritățile au recomandat celor care rămân peste noapte să aducă apă, alimente și haine călduroase.

O actualizare în timp real, dispponibilă pe YouTube

De asemenea, au fost instalate facilități pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv pentru nevăzători. O actualizare pentru următirea cozii în timp real este disponibilă.

Britanicii sunt pregătiți să aștepte opt ore în prezent, dar acesta este doar începutul, autoritățile estimând că coada s-ar putea extinde până la zece chiar 16 kilometri, cu un potențial de așteptare de peste 30 de ore în momentul de vârf al aglomerației.

Între 750.000 și un milion de persoane sunt așteptate să participe până luni la ceremoniile funerare.

Coada se află în principal la sud de Tamisa, înainte de a traversa rîul la Lambeth Bridge. Au fost instalate bariere și toalete de-a lungul traseului. Unele persoane au sosit deja cu mai mult de 48 de ore înainte de a li se permite accesul în Westminster Hall, unde sicriul este expus până luni, 19 septembrie, la ora 6.30.

Sute de voluntari vor fi la îndemână pentru a ajuta mulțimea, precum și pentru a oferi băuturi răcoritoare în magazinele și instituțiile de pe traseu, cum ar fi National Theatre.

Restricțiile sunt draconice

Autoritățile au avertizat cu privire la „restricții draconice, de tip aeroportuar” și au cerut publicului „să se îmbrace adecvat pentru a aduce un omagiu” suveranului, care a fost omniprezent în rândul generațiilor de britanici și o stâncă de stabilitate în vremuri de criză și schimbare.

În interiorul Westminster Hall, publicul poate aduce doar o geantă mică și nu este permisă nicio mâncare sau băutură în afară de o sticlă de apă transparentă. Sicriul de stejar este așezat pe un afet de tun, acoperit cu steagul regal și pe care este așezată coroana imperială purtată de Elisabeta a II-a la încoronarea sa din 1953.

Luni, se așteaptă ca afluența să fie și mai mare pentru înmormântarea secolului, o provocare uriașă în materie de securitate pentru care Londra se pregătește cu febrilitate.

author avatar
Tudor Borcea
118 afisari

1 COMENTARIU

  1. Decat pupatori de starvuri mai bine pupatori de moaste.Unde sunt slugile care injura in fiecare an crestinii care merg sa se roage la Sfanta Paraschiva ,Sfantul Andrei,Sfantul Dumitru ?Am inteles ,”educatii si civilizatii” pupa cadavre , „inapoiatii ,dacii liberi „pupa moaste.E o diferenta ,vorba lui Moromete.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger