AcasăȘTIRI EXTERNEUn miliardar și-a donat TOATĂ averea!

Un miliardar și-a donat TOATĂ averea!

Un miliardar și-a donat TOATĂ averea! / Sursă foto/ https://www.forbes.com

A durat zeci de ani pentru a strânge o avere enormă și asta numai pentru a o putea dona pe toată! Miliardarul Chuck Feeney, co-fondator al gigantului de retail Duty Free Shoppers, și-a dat toți banii în scop caritabil. Nu mai are nimic acum și se declară, în sfârșit, cu adevărat fericit.

În calitate de filantrop, el a fost pionierul ideii de a dărui în timp ce trăiești. Astfel, în loc să finanțeze o fundație care să-i continue „munca” și după după moartea sa, el a ales să doneze tot ce are cauzelor caritabile încă din timpul vieții. „Am învățat multe. Am făcut unele lucruri puțin diferit, dar sunt foarte mulțumit. Mă simt foarte bine”, a declarat Feeney.

În ultimii ani, omul de afaceri a donat peste 8 miliarde de dolari unor organizații de caritate și universități din întreaga lume, bani oferiți prin intermediul fundației sale, Atlantic Philanthropies.

Misiunea filantropică a luat sfârșit pe 14 septembrie 2020 – Feeney e acum sărac, nu mai are niciun cont „gras”. A donat  3,7 miliarde de dolari pentru educație, aproape 1 miliard de dolari s-au dus către Universitatea Cornell, iar peste 870 de milioane de dolari au fost alocați acțiunilor pentru promovarea drepturilor omului și a schimbărilor sociale.

author avatar
Nicoleta-Mirela Pirvu
361 afisari

2 COMENTARII

  1. Un om de treaba. Asteptam ca si nenea Tiri sa faca un Nobel ceva un premiu pt cei ce le place berea ceva sau asa sa treci si sa te premieze.

  2. Cum da nenea Gigi ia si tu ia si tu ia si tu 10.000.Cum se deschide poarta la palat zboara bancnotele ca fluturii in Rai. Cine zicea ca nu se poate Rai pe Pamant?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger