La un an după gigantica explozie din portul Beirut, una din trei familii din Liban are copii care încă prezintă semne de traume, a declarat marți, 3 august, Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite, Unicef.
„O familie din trei (34%) are copii care încă prezintă semne de suferință psihologică”, a spus Unicef, care a efectuat un sondaj în iulie în rândul a 1.200 de familii.
„În cazul adulților, proporția ajunge la aproape unul din doi (45,6%)”, a adăugat agenția ONU într-un raport publicat în ajunul primei comemorări a exploziei.
O țară sub ruine
Uriașa explozie din 4 august 2020 a ucis peste 200 de persoane, a rănit cel puțin 6.500 de persoane și a devastat cartiere întregi din capitala libaneză.
Șase copii și-au pierdut viața și alți 1.000 au fost răniți. În ultimul an, Libanul a trebuit să facă față și pandemiei coronavirusului și unei crize economice fără precedent, pe care Banca Mondială a numit-o una dintre cele mai grave la nivel global din 1850, scrie AFP.
„La un an după evenimentele tragice, viața copiilor rămâne profund afectată”, a regretat Yukie Mokuo, reprezentantul Unicef în Liban.
„Aceste familii se luptă să se recupereze în urma exploziei în cel mai rău moment posibil – în mijlocul unei crize economice devastatoare și a unei pandemii majore”, a adăugat ea.
Mulți oameni care și-au pierdut locul de muncă din cauza exploziei sunt încă șomeri, potrivit Unicef, în timp ce Libanul se află sub sărăcie generalizată, inflație galopantă și penurie, în fața inerției autorităților.