Un avion F-35 al Marinei americane s-a prăbușit miercuri, în California. Conform primelor informații, pilotul a reuşit să se catapulteze.
Un avion de vânătoare F-35 al Marinei SUA s-a prăbuşit miercuri în centrul Californiei, în apropierea bazei aeriene navale Lemoore, potrivit unui comunicat al Marinei, citat de CNN.
Cauza accidentului, în curs de investigare
Deocamdată nu se cunosc detalii cu privire la condițiile care au dus la prăbușirea aeronavei.
Pilotul s-a catapultat în siguranţă, iar cauza accidentului, care a avut loc în jurul orei locale 18:30 (joi, 4:30, ora României), este în curs de investigare, se mai precizează în comunicat.
Imaginile difuzate de postul local KFSN au arătat flăcări şi fum negru dens ridicându-se de la locul accidentului, într-o zonă agricolă plată şi deschisă, în apropierea bazei aeriene, la aproximativ 64 de kilometri sud-vest de oraşul Fresno, în centrul Californiei.
🚨#BREAKING: emergency officials are on the scene after a United States military f-35 jet has crash and burst into flames
At this time military officials and emergency crews are currently on scene at Lemoore Naval Air Station in Fresno County,… pic.twitter.com/XCRg0BUv2y
— R A W S A L E R T S (@rawsalerts) July 31, 2025
O echipă locală de urgenţă medicală se afla la faţa locului pentru a ajuta pilotul. De asemenea, pompierii Cal Fire au intervenit şi ei, potrivit unui comunicat al biroului şerifului din comitatul Fresno.
Aeronava aparţinea escadrilei Strike Fighter Squadron VF-125, cunoscută sub numele de „Rough Raiders”, a precizat Marina Militară. VF-125 este o escadrilă responsabilă de instruirea piloţilor şi a echipajelor aeriene.
Din câte s-a mai aflat în acest caz, avionul care s-a prăbuşit era un F-35C, una dintre cele trei variante ale modelului F-35 Lightning II, proiectat pentru a fi utilizat pe portavioane americane. Forţele Aeriene ale SUA utilizează modelul F-35A, iar Corpul de Marină utilizează modelul F-35B, un avion cu decolare scurtă şi aterizare verticală.
A fost al doilea accident a unui avion F-35 în acest an. Un avion F-35A al Forţelor Aeriene s-a prăbuşit la baza aeriană Eielson din Alaska, în ianuarie, în timpul unei misiuni de antrenament. Și în acel incident, pilotul s-a catapultat în siguranţă.
F-35, un avion de vânătoare de generaţia a cincea şi unul dintre cele mai avansate avioane de luptă din lume, este o piatră de temelie a flotei militare americane. O astfel de aeronavă costă în jur de 100 de milioane de dolari.