Un zbor a fost nevoit să se întoarcă pe aeroportul de pe care a decolat, după ce un cal a scăpat în cală. Zborul, operat de compania aeriană specializată în curse charter Air Atlanta Icelandic pe 9 noiembrie, avea ca destinație Liege, în Belgia.
Aeronava se afla la 31.000 de picioare când pilotul a anunțat controlul traficului aerian că un cal a scăpat din grajd și că trebuie să se întoarcă joi la JFK.
Calul a scăpat din boxă
„Suntem un avion cargo cu un animal viu, un cal, la bord. Calul a reușit să scape din boxa sa. Nu există nicio problemă în ceea ce privește zborul, dar trebuie să ne întoarcem la New York, deoarece nu putem reasigura calul”, le-au transmis piloţii celor de la sol.
Piloții au aterizat înapoi pe aeroportul JFK după ce au aruncat 20 de tone de combustibil. De asemenea, au solicitat ajutorul unui medic veterinar, deoarece calul a fost descris ca fiind “în dificultate”, deși nu este clar ce s-a întâmplat cu animalul.
Nu se ştie clar cum a reuşit calul să scape.