În absența politicilor sociale, șocurile economice sunt adesea resimțite mai acut de populația din Regatul Unit decât în alte părți ale continentului european.
Furtuna economică și socială care se pregătește în Marea Britanie confirmă această observație. Cu o rată anuală a inflației de peste 10% și un vârf de 13% prognozat pentru luna octombrie, englezii se confruntă cu cele mai mari creșteri de prețuri din țările G7.
Costul alimentelor crește vertiginos, în timp ce facturile energiei, în absența unui scut tarifar, aproape că se vor tripla într-un an.
Combinată cu o creștere economică slabă, această creștere uluitoare a prețurilor produce cea mai gravă situație economică din anii ’70 încoace, notează Le Monde. Adăugați la aceasta daunele provocate de Brexit și Covid-19, iar Marea Britanie riscă să regreseze la „o piață emergentă”, spune banca daneză Saxo. Serviciul Național de Sănătate (NHS) a ieșit din rând și a avertizat asupra unei „crize umanitare” pe măsură ce populația devine mai săracă.
În acest context, nu este surprinzător faptul că a crescut numărul grevelor menite să obțină creșteri salariale. După lucrătorii feroviari și cei ai metroului londonez, 1.900 de membri ai sindicatului Unite angajați în portul Felixstowe (estul Angliei), care gestionează 40% din comerțul britanic cu containere, au început duminică, 21 august, o grevă de opt zile pentru a cere „o creștere salarială corespunzătoare” și nu cea de 7% propusă de conducere.
Pe lângă aceste mișcări, există inițiative ale societății civile, cum ar fi „Don’t Pay UK”, care amenință cu o grevă pentru plata facturilor la energie.
Situația politică nu face decât să întărească impresia unei țări în regim de cădere liberă. La mai puțin de două luni după ce a fost înlăturat din funcția de lider al Partidului Conservator, mult-vulnerabilul premier Boris Johnson pare că umblă amețit. Sarcina desemnării succesorului său, al cărui nume va fi cunoscut pe 5 septembrie, cade în mod ciudat pe cei 200.000 de membri ai conservatorilor, care sunt mai în vârstă, mai bogați și nu reprezintă poporul.
Cei doi candidați care se luptă pentru voturile lor – ministrul de externe Liz Truss, favorită în sondaje, și fostul cancelar al finanțelor publice Rishi Sunak – concurează pe baza promisiunilor de reducere a impozitelor și a respectului față de Margaret Thatcher, emblema ultraliberalismului din anii 1980.
Fără a propune vreo soluție la la punctele slabe ale economiei britanice – formare și infrastructură deficitară din cauza lipsei de investiții publice – Johnson nu face decât să toarne gaz pe focul unei nemulțumiri de care profită opoziția laburistă.
Preeminența ideologiei asupra pragmatismului – o presupusă virtute britanică – care a dus deja la dezastrul Brexit, riscă să prelungească și chiar să agraveze situația deja deteriorată lăsată de premier.
Instabilitatea economică ar putea crește tentația de a activa retorica anti-europeană și naționalistă. Într-un moment în care amenințările se intensifică în întreaga Europă, subliniind necesitatea unei mai mari solidarități, criza din Regatul Unit este un avertisment pentru toți vecinii săi.