AcasăȘTIRI EXTERNEUltimele măsuri ale autorităților belgiene în vreme de pandemie. Mai multe localități...

Ultimele măsuri ale autorităților belgiene în vreme de pandemie. Mai multe localități au fost închise

Autoritățile din comunele Knokke-Heist şi Blankenberge, Belgia, au luat hotărârea de a interzice accesul „turiștilor de o zi” pe toată perioada cât va dura pandemia de coronavirus.

Aceasta a fost și cauza izbucnirii mai multor conflicte între grupuri de turiști și forțele de ordine. În urma acestor altercații mai multe persoane au fost arestate.

Un grup de tineri a fost somat să plece de pe plajă după ce a refuzat să respecte măsurile de securitate impuse pentru stăvilirea pandemiei. Turiştii au protestat violent fiind necesară intervenţia poliţiei.

„Turiştii de o zi nu vor mai putea intra”

„Oricine vine la Blankenberge trebuie să aibă un motiv valabil pentru a i se permite accesul. Prin această măsură, încercăm să restabilim calmul”, a spus Daphne Dumery, primarul localității

Comuna Knokke a adoptat o măsură similară în urma a zeci de incidente, atât pe timpul zilei, cât şi noaptea.
Consiliul comunal a considerat în această situaţie „că este obligaţia sa să ia măsuri drastice. Pentru a garanta securitatea publică, turiştii de o zi nu vor mai putea intra” în staţiunea balneară, se arată într-un comunicat al primăriei.

Potrivit hotărârii luată de primarii celor două localități, puncte de control vor fi instalate începând de duminică la intrarea în comună, iar cei care sosesc trebuie să deţină o „dovadă” justificativă: locuiesc în oraş, sunt cazaţi la o unitate sau hotel, muncesc în oraş.

„Toate vehiculele vor fi verificate. Oricine nu are un motiv întemeiat pentru a fi la Knokke va trebui să facă imediat cale întoarsă”, au avertizat autorităţile.

Societatea feroviară franceză SNCB a comunicat pasagerilor trenurilor care merg spre coasta belgiană măsurile adoptate de autorităţile din Blankenberge şi Knokke pentru „a verifica dacă destinaţia lor e autorizată”.

Belgienii au pornit în număr mare sâmbătă spre regiunea de coastă în căutarea unor locuri mai răcoroase după ce temperaturile au trecut de 35 de grade Celsius.

Poliția va supraveghea orașele

Cu toate că temperaturile au fost foarte ridicate în aceste zile, oraşul Ostende alături de alte două oraşe balneare au solicitat SNCB să nu mai programeze trenuri suplimentare către litoral.

„Sâmbătă, trenurile au ajuns pe coastă pline la o capacitate de 115%. Este iresponsabil”, a protestat guvernatorul provinciei într-un comunicat.

„Poliţia va supraveghea în mod strict toate oraşele costiere pentru a se asigura că acestea respectă toate directivele. Contravenienţii vor fi pedepsiţi sever”, a avertizat acesta, potrivit agerpres.ro

author avatar
Eli Dan Davidescu