Uniunea Europeană dorește să încheie o nouă alianță cu Statele Unite pentru a îngropa tensiunile din era Donald Trump și pentru a face față provocărilor ridicate de China.
Planul propune reconstruirea legăturilor, cu fronturi comune pe probleme care variază de la reglementarea digitală la combaterea pandemiei COVID-19, notează Financial Times(FT), numind această strategie o oportunitate care apare “o dată la o generație”. Relațiile dintre SUA și Europa au fost tensionate sub președintele Donald Trump care a forțat propriile măsuri comerciale împotriva UE. Liderii europeni și majoritatea statelor blocului l-au felicitat pe președintele ales Joe Biden după alegerile din 3 noiembrie. „În calitate de societăţi democratice deschise şi economii de piaţă, UE şi SUA sunt de acord cu privire la provocarea strategică prezentată de asertivitatea internaţională tot mai mare a Chinei, chiar dacă nu sunt întotdeauna de acord în privinţa celei mai bune modalităţi de o a aborda”, citează FT din proiectul planului european. Documentul, care va fi supus aprobării liderilor statelor membre în cadrul reuniunii Consiliului European (10-11 decembrie), propune lansarea unei noi agende transatlantice în cadrul unui summit UE – SUA care ar urma să fie organizat în prima jumătate a anului viitor. La începutul lunii noiembrie, UE a impus tarife la importuri din SUA în valoare de până la 4 miliarde de dolari ca represalii la subvenţiile americane acordate Boeing, dar speră într-o îmbunătăţire a afacerilor bilaterale în perioada administraţiei Biden. Comisarul european pentru comerţ Valdis Dombrovskis declarase că unele contacte informale cu echipa Biden au fost realizate de Comisia Europeană, instituţia care coordonează politica comercială pentru cele 27 de state membre ale UE. Alte părți ale planului fac apel la cooperare pentru dezvoltarea și distribuirea vaccinurilor Covid și lucrări comune pentru reformarea Organizației Mondiale a Sănătății.