AcasăȘTIRI EXTERNEUE se leapădă de Trump, dar nu și de America

UE se leapădă de Trump, dar nu și de America

Uniunea Europeană dorește să încheie o nouă alianță cu Statele Unite pentru a îngropa tensiunile din era Donald Trump și pentru a face față provocărilor ridicate de China.

Planul propune reconstruirea legăturilor, cu fronturi comune pe probleme care variază de la reglementarea digitală la combaterea pandemiei COVID-19, notează Financial Times(FT), numind această strategie o oportunitate care apare “o dată la o generație”. Relațiile dintre SUA și Europa au fost tensionate sub președintele Donald Trump care a forțat propriile măsuri comerciale împotriva UE. Liderii europeni și majoritatea statelor blocului l-au felicitat pe președintele ales Joe Biden după alegerile din 3 noiembrie. „În calitate de societăţi democratice deschise şi economii de piaţă, UE şi SUA sunt de acord cu privire la provocarea strategică prezentată de asertivitatea internaţională tot mai mare a Chinei, chiar dacă nu sunt întotdeauna de acord în privinţa celei mai bune modalităţi de o a aborda”, citează FT din proiectul planului european. Documentul, care va fi supus aprobării liderilor statelor membre în cadrul reuniunii Consiliului European (10-11 decembrie), propune lansarea unei noi agende transatlantice în cadrul unui summit UE – SUA care ar urma să fie organizat în prima jumătate a anului viitor. La începutul lunii noiembrie, UE a impus tarife la importuri din SUA în valoare de până la 4 miliarde de dolari ca represalii la subvenţiile americane acordate Boeing, dar speră într-o îmbunătăţire a afacerilor bilaterale în perioada administraţiei Biden. Comisarul european pentru comerţ Valdis Dombrovskis declarase că unele contacte informale cu echipa Biden au fost realizate de Comisia Europeană, instituţia care coordonează politica comercială pentru cele 27 de state membre ale UE. Alte părți ale planului fac apel la cooperare pentru dezvoltarea și distribuirea vaccinurilor Covid și lucrări comune pentru reformarea Organizației Mondiale a Sănătății.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
205 afisari

3 COMENTARII

  1. ei sunt deja acaparati de china acum doar o sa slugareasca cetatenii ue ca pe ultimele gaini zapacite cu bonus ca vor ajunge nimeni decizional la nivel mondial . chiar nu vor mai conta.

    • UE și SUA societăți democratice deschise și economii de piață, ma faci sa (ma, sic) rad, draga redactore.Mai are puțin și, bietul Trump, se va recunoaște înfrânt de deep state, precum Constantinescu de Securitate. E criza tata, ce scrie FT „este” povesti. Frăție ar putea exista dacă SUA ar recunoște Germaniei hegemonia în Europa și ar mai lasă-o sa mai fure ceva de la ele. Dar asta ever never. Pai de-asta au ieșit englezii din UE? sa joace yankeii și nemții hora unirii? Ce părere ai? Sigur problema lor economica comuna este China, dar fiecare își va rezolva problema cum va putea și cum se va gudura mai bine pe lângă dragonul rosu, mai ales acum după semnarea tratatului comercial al tarilor din Pacific în care China este dirijorul.

  2. „Ai dreptate „bai besleaga,astia care sunt de partea Tacanitului,sunt si de partea Excelentei sale Hotul de case cu acte false,dupa cum a stabilit definitiv Instanta de Judecata.O Instanta de judecata care nu face parte din „Justitia mea independenta”.Ehei,daca tote Instantele din Romania ar fi la fel, si-ar respecta juramantul depus cu mana pe Bibilie,nu ar mai fi ajuns la CEDO miile de Dosare Judecate de judecatori rataciti prin Justitie,cozi de toor,lichele aservite „excelentei sale ” si interlopilor,criminalilor care impanzesc Tara,si circula liberi printre noi.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni

Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 – 2028. Candidatul PSD își propune să...

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...
proger