AcasăȘTIRI EXTERNEUE se joacă "de-a sancţionatul Rusiei". FOAMEA mondială îi determină să facă...

UE se joacă „de-a sancţionatul Rusiei”. FOAMEA mondială îi determină să facă un pas în spate

„Petrolul nu trebuie politizat”. OPEC, împotriva sancțiunilor Occidentale la adresa Rusiei

Uniunea Europeană a decis să facă un pas în spate în privinţa sancţiunilor impuse Rusiei. Se mai ridică nişte pedepse impuse băncilor de la Moscova. Motivul? Foamea mondială.

UE va autoriza debloca fonduri aparţinând unor mari bănci ruseşti, proces de care ar putea fi nevoie pentru a reduce blocajele apărute în comerţul mondial cu alimente şi îngrăşăminte.

Până şi Africa e afectată

Decizia Bruxelles-ului vine pe fondul criticilor exprimate de liderii ţărilor africane cu privire la impactul sancţiunilor occidentale asupra comerţului cu alimente, care este posibil să fi agravat penuriile provocate în principal de invazia rusească din Ucraina şi de blocada impusă de Rusia asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră.

Sberbank, cea mai mare bancă rusească, ar urma să fie supusă îngheţării activelor sale, cu excepţia acelor resurse necesare pentru comerţul cu alimente, a declarat un oficial european.

Vor facilita şi exportul prin porturile ruseşti

UE ar vrea să faciliteze exporturile de alimente din porturile ruseşti, pe care traderii au încetat să le mai deservească după sancţiunile UE, în pofida faptului că măsurile UE scutesc în mod explicit exporturile de alimente.

Totuşi, în ciuda acestor măsuri, UE insistă că sancţiunile sale au afectat comerţul cu alimente.

author avatar
Andrei Ștefan
1.098 afisari

15 COMENTARII

  1. nu au ce face. europa nu mai e o ,,afacere locala” toti sunt legati unii de altii. s-a vazut unde a dus sanctionarea rusiei fara o asigurare eficienta. ca rusii au intrat peste ucrainieni e o problema dar trebuie privita si din perspectiva rusilor. nu trebuie ignorata dorinta lor de a se simti in siguranta. ucrainienii puteau intra in ue numa ca, ce sa vezi, pana cand nu au intrat rusii peste ei nu i-a ,,cautat” nimeni si nici invitati nu erau sa adere. situatia de acum nu e prielnica rusiei pe termen scurt dar pe termen lung vor fi foarte multe schimbari in beneficiul lor mai ales daca bric va atrage si mai multe tari mai ales ca nu toate au de exportat marfuri esentiale

  2. george. Prostovane , salvarea vine de la Americani . Eroul Biden salveaza umanitatea . Senilul bosorog va fi ales Superman inca un mandat

      • Comandor Gherghisan 2022-07-19 17:47 17:47:24
        Dumneata realizezi ca aici…intr-un spatiu online….tocmai ai amenintat azi de doua ori….
        1.Sa nu dai intr-un caine pana nu stii cine il tine de lant….
        2.Sa nu dai intr-un caine cand e mic…te tine minte cand se face mare…..
        Acolo….ati ramas cu mentalitatea….daca nu e de acord ii dati „corectii fizice”…..

      • Comandor Gherghisan. ROMANII TOTI USI BORASC POOLILE IN GURA TA SI A SIFILITICII BLENORAGISTE DE MATA , KAKATULE

  3. N-am cum să fiu de partea homalăilor, drogaților, leghetebiștilor, celor care îndoctrinează copii de mici cu pipăieli și perversiuni sexuale, or să ne țină în frig și vor să ne hrănească cu viermi, lăcuste și libărci. Sunt de partea creștinilor adevărați care promovează valori sănătoase. Long life Russia!

  4. UE incepe sa-si dea seama ca sanctiunile impotriva Rusiei,sant sanctiuni impotriva ei,sau cu alte cuvinte isi taie singura craca de sub picioare.

  5. Bai ghergisan, bai am-eti-tule, ai aparut si pe aici, tu stai toata ziua pe toate site-urile, bai impiel-itatule !! Sigur esti unul din spe-cialii astia cu ochii albastrii, sau numai lucrezi pentru ei, ca altfel nu iti permiti sa nu lucrezi toata ziua, ci sa fre-ci men-ta pe net, all day long !! Ha ha ha 🙂 Bai ghergisan, vezi ca aici e ca la Fight Club, cu Brad Pitt, daca nu esti atent, ti-o iei intre ochi inca din primele 3 secunde, aici e adevarata jun-gla urbana !! Ha ha ha 🙂 In alta ordine de idei, ipo-critii aia din Occidentul at-eu, deca-dent si kur-ku-beist merita sa ar-da toata in fl-ac-ari in iarna care vine !! E mai mult ca sigur ca vor face si rat-atii aia niste fo-curi de artificii de toata frumusetea, ca doar merita, la cat sunt de ta-m-piti, speram sa se faca o re-du-cer-e serioasa a popu-latiei de co-b-ai zo-mb-ific-ati vax-xi-na-ti in cap, mai ales na-zi-stii aia din germ-ania nou-hi-tl-eris-ta-atei-sta !!

  6. cand vor intelege imbecili din guvernele sua si ue ca jucaria s-a stricat si ca economia mondiala
    s-a resetat? nu mai merge ca noi ridicam sanctiunile numai asa un pic ca sa primeasca cineva ceva si noi sa aratam bine politic. penibil. arata cum a fost cand imperiul britanic s-a destramat. in plus,gazele rusesti se duc toate la china care sugruma economia americana care le datoreaza sute de trilioane de marafeti. ce frumos sa traiest in timpuri noi.

  7. Gunouil putred UE trebuie adus la foamete si disperare ,acest colhoz condus de ,drogati ,homolai si pedofili ,Victorie pentru Rusia

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...

Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe.Opt membri ai echipajului au fost...
proger