AcasăȘTIRI EXTERNEUE: relansare economică pe spinarea companiilor

UE: relansare economică pe spinarea companiilor

Reconstrucția europeană depinde de cât de repede vor fi strânși cât mai mulți bani. Pentru asta, comisarul pentru buget, Johannes Hahn, a cerut statelor membre să sprijine introducerea mai multor noi taxe, printre care şi o taxă anuală care va fi percepută de la 70.000 de mari companii pentru acces pe piaţa unică.

„Ceea ce ţintim este ca, cel mai târziu la finele lui 2027, să avem un flux stabil de noi resurse proprii la bugetul nostru” a spus Hahn pentru Financial Times.Nu există alte alternative decât a da Comisiei Europene noi surse de venituri directe, prin care să-şi asigure serviciul datoriilor, ce urmează a fi asumate conform planului de 750 de miliarde de euro dezvăluit săptămâna trecută. Printre aceste surse de venituri ar putea să fie inclusă şi o taxă anuală care va afecta 70.000 de companii din Europa, cu o cifră de afaceri globală de peste 750 de milioane de euro. Amploarea acestei „taxe de acces” va depinde de mărimea companiei și face parte dintr-un pachet de opţiuni de majorare a veniturilor, care include o taxă pe carbon, venituri din extinderea schemei de tranzacţionare a emisiilor de poluare şi o taxă pe companiile digitale. “Noile propuneri nu vizează contribuabilii individuali, dar pe de altă parte se potrivesc perfect cu priorităţile noastre politice”, a subliniat comisarul european. Deocamdată proiectul legislativ este într-un stadiu incipient, dar  orice taxă comună la nivelul UE are nevoie de aprobarea guvernelor tuturor celor 27 de state membre şi a Parlamentului European. Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat recent că ar vrea ca statele membre UE să sprijine un pachet de iniţiative de revenire economică în valoare de 2.400 miliarde de euro. Propunerea executivului comunitar vizând un instrument de revenire în valoare de 750 miliarde euro, combinat cu „buget UE pe termen lung revizuit în valoare de 1.100 miliarde euro”, este o „necesitate urgentă şi excepţională pentru o criză urgentă şi excepţională”. Dar un succes european nu este neapărat garantat, efortul  de a scoate toate țările UE din cea mai gravă criză globală de după cel de-Al Doilea Război Mondial  va adânci diferențele între țările bogate, care își vor reveni mai curând, în timp ce statele mai sărace vor avea probleme tot mai mari. E valabil și pentru companii.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
75 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger