Cauta

Ucrainenii care acceptă ajutoare umanitare de la ruși riscă până la 15 ani de închisoare! Zelenski a semnat legea

volodimir zelenski

Ucrainenii care acceptă ajutoare umanitare de la ruși riscă până la 15 ani de închisoare! Zelenski a semnat legea

Kievul îi consideră pe cei care primesc ajutoare umanitare rusești în teritoriile ocupate colaboratori ai regimului de la Kremlin! Aceștia riscă ani grei de închisoare doar fiindcă acceptă să primească hrană din partea soldaților ruși.

Legea colaboraționismului a intrat în vigoare pe 16 august. Potrivit acesteia, faptele de colaboraționism vor fi pedepsite cu până la 15 ani de închisoare, potrivit kyivindependent.com.

Colaborarea cu rușii, pedepsită cu închisoare

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne, Alyona Matveeva, o persoană poate fi condamnată pentru că a îndemnat oamenii să sprijine armata rusă, să primească sau să distribuie ajutor umanitar rusesc sau să furnizeze Rusiei informații despre armata ucraineană.

De asemenea, potrivit acesteia, oamenii pot coopera cu agresorul pentru a obține un anumit beneficiu pentru ei înșiși sau prin răzbunare. „Au fost cazuri când o persoană a vrut să părăsească teritoriul unei alte țări mai ușor”, a clarificat Matveeva.

Există și pedeapsa cu închisoare pe viață

Potrivit acesteia, pedeapsa pentru colaborarea cu Federația Rusă este, de asemenea, stabilită separat în fiecare caz. „De exemplu, dacă o persoană a sunat pentru a sprijini armata Federației Ruse sau a furnizat unele informații, a luat ajutor umanitar (de la ruși – n.red.) și l-a distribuit – aceasta este o pedeapsă, dacă este vorba despre unele acțiuni mai grave ale o persoană, de exemplu, atunci când activitatea de colaborare a unei persoane a avut un astfel de impact încât cineva a murit din cauza asta – termenul în acest caz poate fi mai grav, chiar până la închisoare pe viață”, a spus purtătorul de cuvânt.

Ultimele stiri

  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Farmaciile, scăpate de sub control. Numărul uriaș al acestora face imposibilă supravegherea
  • „Mogadiscio pe Mediterana”. Nimeni nu conduce Gaza
  • Garanții de împrumut pentru Ucraina. Occidentalii visează „profituri excepționale” din activele înghețate ale Rusiei
  • Consecințele isteriei climatice: protecționismul va bântui industria energiei regenerabile
  • Mai tare ca Oțelul!
  • Prietenia fără limite: Xi-Putin!
  • De ce China câștigă cursa armelor. Povestea unui “geniu incontestabil”
  • Sustenabilitatea, tema dezbătută de Ziua Mondială a Metrologiei
  • Cea mai mare economie din lume nu se descurcă fără migranți
  • Exit mobile version