Cauta

Ucraina, ultimatum de 48 de ore dat rușilor. Ce a făcut șeful diplomaţiei de la Kiev pentru descurajarea Moscovei

Ucraina

Ucraina, ultimatum de 48 de ore dat rușilor. Ce a făcut șeful diplomaţiei de la Kiev pentru descurajarea Moscovei

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a anunţat că a declanşat mecanismul de reducere a riscurilor, potrivit Documentului de la Viena. Kievul cere astfel Rusiei să explice în detaliu activităţile militare pe care le desfăşoară în apropierea teritoriului Ucrainei.

Rusia trebuie să ofere explicații detaliate privind obiectivele, localizarea precisă și datele activităților sale militare, precum și numărul și tipul trupelor implicate, dar și a echipamentelor de care dispun, potrivit Documentului de la Viena, a precizat Dmitro Kuleba.

Oficialul ucrainean a mai arătat că „Rusia are 48 de ore pentru a răspunde”. În caz contrar, Ucraina va solicita Rusiei și celorlalte state membre al Documentului de la Viena să convoace o întrunire extraordinară, în care Moscova să ofere explicațiile cerute.

Rusia riscă să fie sancționată

Potrivit Ministerului român de Externe, Documentul Viena (VD) se referă la măsurile de creştere a încrederii şi securităţii (CSBM) în spaţiul OSCE. Negocierile privind măsurile CSBM s-au desfăşurat la Viena încă din 1990, rezultând Documentul de la Viena 1990 care ulterior, în 1992 şi 1994, a fost revizuit şi aria lui de aplicare a fost extinsă. Ca urmare a trei ani de negociere, la Summit-ul OSCE de la Istanbul (1999) a fost adoptat Documentul Viena 1999 (VD99).

Ca urmare a dezbaterilor pe tema actualizării VD99, în cadrul reuniunii speciale a Forumului de Cooperare în domeniul Securităţii (FSC) din 30 noiembrie 2011, a fost adoptată decizia de republicare a VD în varianta VD 2011. VD 2011 include deciziile de actualizare adoptate în perioada 2010 – 2011, un total de 9 decizii, de natură tehnică. VD 2011 a intrat oficial în vigoare la 1 decembrie 2011.

Statele semnatare ale Documentului sunt țările OSCE, printre care Rusia și Ucraina, dar și România și Statele Unite.

Ultimele stiri

  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Exit mobile version