AcasăȘTIRI EXTERNEUcraina. SUA se declară pregătită pentru orice scenariu cu Rusia

Ucraina. SUA se declară pregătită pentru orice scenariu cu Rusia

Ucraina. SUA se declară pregătită pentru orice scenariu cu Rusia

SUA au avertizat joi că sunt „pregătite pentru toate scenariile” în fața Rusiei, continuarea dialogului sau represalii „severe”, după un balet diplomatic intens care nu a reușit să dezamorseze amenințarea unui nou conflict în Ucraina.

După o întâlnire tensionată americano-rusă, luni, la Geneva și apoi Consiliul NATO-Rusia de miercuri, la Bruxelles, unde cele două tabere rivale și-au remarcat „diferențele” profunde privind securitatea în Europa, Oerganizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a încheiat această săptămâna de negocieri, la Viena, joi, insistând asupra „urgenței” dialogului.

Mosova nu mai vede „rostul” unor noi discuții

Dar Moscova pare să fi anulat aceste speranțe, spunând că nu vede rostul unor noi discuții cu Occidentul „în zilele următoare”, deoarece dezacordurile sunt mari. Potrivit șefului diplomației ruse, Serghei Lavrov, occidentalii au promis răspunsuri scrise, săptămâna viitoare, la cerințele Rusiei.

„Vom reflecta și ne vom consulta acum cu aliații și partenerii noștri cu privire la ceea ce vom face”, a declarat consilierul pentru securitate națională al președintelui american Joe Biden, Jake Sullivan, scrie AFP.

În timp ce serviciile de informații americane consideră, potrivit acestuia, că rușii nu au „luat încă o decizie finală” cu privire la o posibilă invazie a țării vecine, el a asigurat că Statele Unite sunt „pregătite pentru toate scenariile”.

„Suntem gata să facem progrese la masa de negocieri” și „suntem gata să luăm măsurile necesare și adecvate pentru a ne apăra aliații, a ne sprijini partenerii și a oferi un răspuns ferm la orice agresiune”, „la unison” cu aliații europeni, a lansat Sullivan.

Pentagonul își reiterează sprijinul pentru Kiev

Occidentalii acuză Rusia că a desfășurat aproape 100.000 de soldați la granița cu Ucraina pentru un potențial atac, dar Kremlinul respinge această intenție și cere, la rândul său, ca NATO să-și modifice postura considerată amenințătoare la porțile sale.

De partea sa, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a reafirmat joi angajamentul Statelor Unite de a furniza „asistenţă defensivă” armatei ucrainene.

Occidentalii acuză Rusia că a desfășurat aproape 100.000 de soldați la granița cu Ucraina pentru un potențial atac, dar Kremlinul respinge această intenție și cere, la rândul său, ca NATO să-și modifice postura considerată amenințătoare la porțile sale.

Polonia, care preia președinția anuală rotativă a OSCE de la Suedia, și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea, ca și alte țări est-europene supuse anterior autorității Moscovei.

„Se pare că riscul de război în zona OSCE nu a fost niciodată atât de intens în ultimii 30 de ani”, a declarat ministrul polonez de Externe, Zbigniew Rau. „O provocare descurajantă pentru această organizație, al cărei scop este tocmai acela de a alunga războiul din Europa”.

 

author avatar
Tudor Borcea
321 afisari

1 COMENTARIU

  1. Pai hai sa vedem ce ar insemna interdictia gazului rusesc in Ue. Sacoaterea Rusiei din circuitul bancar mondial interdictia exportului de arme si alte embargouri europene ar insaraci Rusia in cateva zile.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger