Cauta

Turism spațial. Virgin Galactic anunță prețul unui loc

Turism spațial. Virgin Galactic anunță prețul unui loc - Ziarul National

Turism spațial. Virgin Galactic anunță prețul unui loc

Compania de turism spațial Virgin Galactic, care oferă viitorilor clienți o călătorie de câteva minute în spațiu, a anunțat joi, 5 august, punerea în vânzare a biletelor, începând de la un preț de  450.000 de dolari. 

The Story of Virgin Galactic

Compania fondată de miliardarul Richard Branson, care însuși a urcat într-un zbor de testare în iulie, a vândut deja între 2005 și 2014 aproximativ 600 de bilete, la vremea respectivă la un preț cuprins între 200.000 și 250.000 de dolari.

Locuri pentru toți, bani să fie

Virgin Galactic avertizase că, atunci când biletele vor fi din nou puse în vânzare, vor fi mai scumpe.

Compania va oferi trei opțiuni: rezervarea unui singur loc, un pachet de mai multe locuri pentru cupluri, prieteni sau membri ai familiei sau, în cele din urmă, cumpărarea tuturor locurilor de pe navă. Aceasta din urmă a fost concepută pentru a găzdui, în plus față de cei doi piloți, până la șase pasageri, dar modelul folosit în acest moment poate îmbarca doar patru.

„Prețurile pentru aceste oferte vor începe de la 450.000 de dolari pe loc”, a declarat Virgin Galactic într-un comunicat publicat împreună cu rezultatele sale trimestriale.  „Vânzările vor fi inițial deschise pentru lista celor care au solicitat foarte devreme”, un loc, a spus compania. Acești oameni deja aflați pe lista de așteptare vor „avea prioritate”.

O nouă listă de așteptare va fi „în curând” deschisă și disponibilă pe site-ul companiei, a promis, de asemenea, Michael Colglazier, CEO Virgin Galactic, în timpul unei conferințe.

Turism spațial. Virgin Galactic anunță prețul unui loc - Ziarul National

Câteva minute cu zero gravitație

Virgin Galactic folosește un imens avion purtător (VMS Eve), care decolează de pe o pistă convențională, apoi „aruncă” la mare altitudine o navă spațială (VSS Unity) asemănătoare cu un jet privat. Aceasta își aprinde motorul până când depășește 80 km altitudine, apoi coboară planând. Pasagerii își pot desface centurile și pot experimenta câteva minute gravitația zero.

Șeful companiei a detaliat și programul zborurilor viitoare: un nou zbor de testare, axat pe oferta de cercetare științifică, este programat la sfârșitul lunii septembrie, cu Forțele Aeriene Italiene, scrie Boursorama.

După o perioadă de „îmbunătățiri” la avionul purtător, va fi programat un alt zbor cu un echipaj complet. În cele din urmă, primul zbor comercial cu astronauți privați trebuie să aibă loc „la sfârșitul celui de-al treilea trimestru” al anului 2022, a precizat Colglazier.

„Obiectivul nostru pe termen lung este de a oferi o cadență aproape zilnică a zborurilor spațiale, nu doar din New Mexico, ci din mai multe locații din întreaga lume”, a spus Doug Ahrens, director financiar al Virgin Galactic

 

Ultimele stiri

  • Alegeri în București 2025. Prezența la vot, peste 6%. Miros de gaze la școala unde a votat președintele Nicușor Dan
  • Criza apei potabile din Prahova. Furnizarea apei în Câmpina, întreruptă din nou, la 24 de ore după reluare
  • S-a deschis primul magazin robotizat din România. Unde se află şi cum funcționează afacerea care nu are nevoie de angajaţi umani
  • VIDEO Premierul Bolojan, huiduit la Târgul de Carte Gaudeamus. Românii l-au luat la rost: „Aveți bani de cărți? Noi nu mai avem bani de nimic!”
  • Ce manichiură se poartă în sezonul de iarnă 2025. Tendinţe şi culori
  • Lista completă a telefoanelor şi tabletelor Samsung care vor primi noi update-uri cruciale în luna decembrie
  • Horoscop – duminică, 7 decembrie 2025. Aspecte astrale de astăzi influențează deciziile profesionale şi relațiile
  • Alegeri locale parţiale Bucureşti 2025. Cum vor vota românii care au carte electronică de identitate pe care nu e trecut domiciliul
  • USR, USR, lipsa apei tot o catastrofă e! Cum a scăpat Bucureștiul
  • Friendsmas 2025: De ce un Crăciun cu prietenii devine noua tradiție preferată în rândul tinerilor
  • Exit mobile version